Intr-adevăr ar trebui ca arheologii români să participe în mod activ la dezbaterea unor probleme legate de viitorul acestei meserii în condițiile încercărilor de aliniere administrativă - deocamdată - la cerințele Comunității Europene. Din această perspectivă cele câteva probleme ridicate de dl. dr. A. A. Rusu pot constitui un bun punct de plecare pentru o dezbatere de mai mare anvergură, capabilă în final să ofere câteva repere pe baza cărora să se poată închega o serie de normative în arheologia românească.

În cele ce urmează voi încerca să mă refer punctual la câteva din problemele ridicate de dl. dr. A. A. Rusu:

1. Cum anume credeți că ar trebui să fie evaluată, în mod corect, calitatea de expert și specialist în arheologie?
Într-adevăr, după cum am mai spus în intervențiile anterioare, modalitățile de intrare în Registrul Arheologilor din România sunt extrem de ușor de îndeplinit și ar trebui regândite pe alte baze. Mă gândesc că la baza procesului de înscriere nu trebuie să fie doar un punctaj de patru puncte, ci un punctaj obținut în urma unei evaluări complexe care să țină seama în primul rând de specialitatea absolvită, experiența minimă acumulată în anii de facultate dar și o perioadă de minim doi ani de activitate în cadrul unor șantiere arheologice după terminarea studiilor universitare.

Studiile de specialitate trebuie să reprezinte un criteriu de bază și așa cum în Asociaia medicților din România nu pot intra decât cei care au absolvit studii universitare medicale, cum în Asociația Arhitecților din România nu sunt acceptați arheologi, istorici de artă etc ci doar absolvenții ai institutelor de arhitectură și în Asociația Arheologilor din România să nu fie acceptați decât cei care au studiat cel puțin două semestre arheologie și doar cei care provin din domeniul de studiu istorie, specializările arheologie, istorie, istoria artei).

În ceea ce privește trecerea de la o categorie la alta ar trebui să se ia în considerare activitatea științifică a solicitantului pe perioada trecută de la data obținerii ultimei categorii. Criteriile pentru categoria de arheolog specialist trebuie să fie legate de un minim de vechime probată (eventual 3 ani de la momentul înregistrrii ca arheoălog debutant), activitate dovedită prin preocupările științifice (articole publicate, participări la sesiuni), absolvirea sau înscrierea într-un ciclu de masterat din domeniul istoriei, precum și prin caracterizări din partea coordonatorilor șantierelor arheologice pe care a participat (minim trei șantiere).

Primirea calității de arheolog expert ar trebui să survină după ce sunt îndeplinite criterii generale (titlul de doctor în istorie, vechime în specialitate de minim 8 ani) și criterii de specialitate (activitatea științifică: studii și articole publicate, participări la sesiuni științifice; activitate pe șantiere arheologice în calitate de membru în colectivul de cercetare; cererea recomandare din partea unui membru al Comisiei națională de Arheologie).

2. Sesiunea Națională Anuală de Rapoarte Arheologice funcționează cu mari deficiențe. Cum credeți că ar trebuit continuată ori, dimpotrivă, reorganizată?
Sesiunea națională de arheologie funcționează relativ prost din cauza unei distribuiri neadecvate a secțiunilor. Nu cred că respectarea cu strictețe a unei periodizări desuete: antichitate, ev mediu cu subdiviziunile lor, este un lucru benefic. În mod normal ar trebui ca la bază să fie un criteriu cronologic mult mai bine urmărit, care să adune în cadrul unei secțiuni doar lucrări de același palier cronologic (ex. migrații, ev mediu timpuriu, arheologie industrială) și totodată trebuie create și secțiuni tematice: arheologie romană, arheologie ecleziastică medievală, arheologia de salvare și preventivă etc.).

3. Cum ar trebui să funcționeze "Comisia Națională de Arheologie" (alegerea membrilor, autoritate, funcționare concretă etc.)?
Comisia Națională de Arheologie ar trebui compusă din comisii regionale - Banat și Crișana, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia(5 comisii a câte 3 membrii). Comisiile regionale vor avea competențe limitate la aspectele săpăturilor de salvare și preventive și ar putea funcționa pe lângă Direcțiile de Cultură. Membrii Comisiilor regionale + reprezentanți ai MCC cosntituie Comisia națională. Alegerea membrilor Comisiei trebuie făcută în bază unor algoritmi care să reprezinte toate regiunile în mod cât se poate de constant, iar procesul de alegere să fie organizat având la bază criterii clare în baza cărora candidații pot să își depună dosarele.

4. Ce deficiențe prezintă învățământul arheologic universitar din România și cum vedeți remedierea situației?
În primul rând trebuie întrebat unde mai există învățământ arheologic universitar în România și abia apoi să căutăm deficiențe. Pe de altă parte în condițiile în care din anul universitar 2005-2006 trecem la organizarea învățământului universitar - a câta oară ? - pe noi criterii, nu prea mai este loc de specializare în arheologie decât eventual în cadrul programelor de masterat.

Deficiențele majore a ceea ce în prezent se poate numi învățământ arheologic universitar au la bază mai multe posibile cauze:

a. lipsa unei finanțări de bază a pregătirii studenților;
b. lipsa unor colaborări externe viabile care să permită un schimb de specialiști și de studenți;
c. lipsa unor programe de învățământ corelate la nivel național pe baza cărora să se poată aborda specificitățile fiecărui palier din cadrul specializării istorie;
d. lipsa de perspectivă pentru absolvenți, datorată în mare măsură sistemului de gestionare a instituțiilor cu atribuții în domeniul arheologiei (universități, institute de cercetare, muzee, direcții de specialitate).

Nu știu unde anume se mai are în vedere păstrarea specializării arheologie sau crearea unei grupe cu această specializare, dar pot spune că fără o susținere financiară orice întreprindere în acest domeniu nu va avea ca rezultat decât crearea unor diletanți pasionați de cercetarea arheologică. Bazele unei pregătiri temeinice se pun doar în cadrul unor șantiere arheologice școală, care, acolo unde există, ar trebui susținute, în condițiile în care dau și rezultate. Un program de astfel de șantiere școală de rang național ar putea oferi baza de pornire pentru cei ce doresc să aprofundeze cunoștinele teoreticțe dobândite în cadrul cursurilor.

10. Așteptăm opinii despre revuistica de specialitate din România.
Revistele de specialitate s-au înmulțit destul de mult în ultimii 15 ani - din punct de vedere cantitativ stăm destul de bine. Ceea ce nu se poate spune și despre calitatea unora dintre ele. Pentru ceea ce înseamnă reviste aparținând unor instituții cu competene în arhețologie - universități, institute, muzee - avem o largă reprezentare, dar nu aceeași situație o întâlnim când este vorba despre revistele cu caracter tematic. Pentru evul mediu avem câteva exemple ce ar putea fi date (Arheologia Medievală, Maedievalia Transilvanica, Acta Terrae Septemcastrensis etc.) dar care sunt insuficient cunoscute în străinătate.

Istoriografia română încă nu s-a dezbărat de obiceiul publicării doar pentru români și din acest motiv nu prea este cunoscută în spațiul european. Cred că publicarea cu precădere în limbi de circulație internațională va crea o deschidere foarte mare pentru multe dintre publicațiile care au sau nu o tradiție îndelungată și vor permite legături mult mai strânse între specialiști.

Trebuia să existe, totodată și un filtru prin care să fie selectate studiile ce văd lumina tiparului, deci, trebuie colegii de redacție cu o solidă pregătire și dorință de muncă.

Actualmente asistăm la situații destul de hilare generate de faptul că unele reviste care au în spate zeci de ani de existență și și-au câștigat un renume, nu fac parte din lista celor ce sunt recunoscute de CNCSIS.

dr. Ioan Marian TIPLIC
Universitatea "Lucian Blaga"
Facultatea de Istorie si Patrimoniu
Bdul Victoriei nr. 5-7
550024 SIBIU
ROMANIA
tel./fax: +(0)269 214468, int. 105

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro