A Grammar of the Archaeological Language: understanding the Romanian Archaeology

Cum ne facem arheologi





Vă scriu cu mare sinceritate: după ce am văzut scrisoarea colegului maghiar, mi-am luat inima în dinți. Probabil că noi, românii, suntem blestemați de istorie. Trebuie adică să avem modele și îndemnuri de la alții ! Acum de la un coleg maghiar ! Mă bucur că el a făcut-o ! Să știe toți care l-au citit și, poate mă citesc și pe mine, că mai există cineva în țara asta care nu vrea să fie vegetal ca poporul Anei Blandiana !
Am văzut, am citit și încep să înțeleg. M-am înscris la facultate, arheologia a fost una dintre cele mai dorite opțiuni. Am fost sortați, la grămadă, după medii. Ce s-a întâmplat după primul an de studiu, nu a mai contat, erau deja bătuți în cuie în sistem. Nu știu ce s-ar fi putut face pentru a schimba ceva. Dar era atât de clar că unii dintre cei reușiți la selecția primară erau, să mă iertați, handicapați pentru meseria de arheolog !
Colegul meu a dat exemple negative. Pentru unele sunt dispusă să mă alătur cu toată inima. Când mă gândesc la infatuarea, fără spate, a lui Dan Isac, la faptul că el a fost lăsat să ne învețe arheologie teoretică, mă apucă groaza ! Dar au fost și cursuri frumoase și îmi voi aminti mereu de profesorii Alexandru Diaconescu sau Gelu Florea. În rest, toți ar putea intra în categoria blazaților… Poate că este puțin spus !
M-am simțit adesea frustrată pentru ceea ce mi se oferea. Mereu de sus, nimic în dialog, nici o manevră pentru altceva. Să fie oare prețul cuvenit, pe care l-am meritat pentru că m-am chinuit material să mă țin în facultate ?
După ce citesc ce se întâmplă, mă gândesc cât de puțin pregătită sunt ca să pot face profesiune ! Pare că nici o legătură nu există între ceea ce mi-a oferit facultatea și lumea exterioară. Sau nu înțeleg, și de fapt, este o continuitate ! I-am văzut cursus honorum a lui Mircea Angelescu. Păi, lui nu i-a trebuit decât conjunctura, pe care o avea deja, ca “băiat de București”, “bine înfipt” prin familie. A mai contat ceva ? Probabil că argumentul locuinței de capitală a fost hotărâtor pentru dosarul de acceptare în Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Dar, după ceea, nimeni nu a mai putut interveni cu nimic în modelarea personalității lor de cercetător al unei instituții de elită ?
Încep să amestec lucrurile ! Dar, nu ! De fapt, vrea să scriu că este ceva foarte grav nu numai în felul în care “suntem noi făcuți” ca potențiali arheologi, ci și în șansele pe care le avem să nu fim alți angelești (sau angeliți ?), întâmplător doborâți pentru că am făcut prostii monumentale (pentru că domnul în cauză doar pentru asta a dispărut, pentru că și-a făcut-o cu mâna lui !).
Adică, de la început, totul este “românesc” în educația noastră de arheologi (după ureche, simpatii, superficial, întâmplător și cum o mai fi). La fel de “românește” ne vor primi și arheologii deja bine așezați în tot felul de posturi ! Ce bine a scris ardeleanul meu de ungur – profesorii care mi-au rânduit amețeala de pregătire studențească, vor decide ce să fac pentru a ajunge expert, ce să sap și ce nu, câți bani voi primi pentru asta, unde și cât să public, fără ei nu voi putea face, probabil, un masterat sau doctorat (pardon, voi putea, în străinătate !) și, ce știu eu cât de lungă le va fi mâna să ajungă până la mine, în orice cotlon mă v-a arunca soarta ? Ah, și mai am o “calitate” care mă va ajuta mereu, sunt fată !
Mă întreb și vă întreb, ca pe niște oameni mai maturi decât mine, măturoiul pentru curățenie nu ar fi prea mare pentru mâinile oricui, iar gunoiul de trimis pe locul de periegheză nu ar concura una dintre faptele lui Hercule ?
Eu sunt convinsă că v-am scris pentru că doresc să fac ceva pentru invenția sau manufacturarea măturoiului ! Nici nu vă pot promite că de-acu o să reintru în tăcere !

Bogdana Mușatescu
studentă


Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro


[Back to Top]   [Home]



 

The contents of this site - text, images, and data - are intended for personal information only.   Written permission from EA-online is required for the publication of any material.  Any use of this material should credit the European Archaeology - online.
For additional details, send an e-mail to European Archaeology - online
Copyright © 2000-2005 European Archaeology - online    
Last modified: March 14, 2005