Apariția, în noiembrie 2004, a publicației "Standarde și proceduri în arheologie", sub semnătura d-lui dr. Mircea Angelescu, director al Direcției Monumente Istorice și Muzee din Ministerul Culturii și Cultelor, stârnește de câteva zile o dispută în lumea arheologică. Afară de aceasta, cel puțin în aparență, autoritățile competente nu știu nimic...

Încerc să rezum situația, atât pentru colegii arheologi, cât și pentru oricare alte persoane care ar putea fi interesate de acest subiect cu o evidentă portanță în profesiunea arheologică, cât și în ceea ce privește structura instituțională, indiferent de cine se află la cârma puterii executive.

Publicația amintită este într-o proporție covârșitoare o copie tradusă din engleză a unui document aflat pe un site din Marea Britanie. "Anatomia comparată" a celor două apariții susține irefutabil concluzia enunțată. De altfel, din toate reacțiile manifestate până în momentul de față, nici una nu contestă această evidență. În schimb, d-na dr. Dana Mihai, director științific la Institutul Național al Monumentelor Istorice, sub egida căruia a fost tipărită publicația amintită mai sus, susține că a fost o "regretabilă eroare", aparținând editurii…, față de care își asumă toată răspunderea, inclusiv materială, fiind vorba de bani publici. La fel și dl. dr. Angelescu, care susține că va urmări în instanță "regretabila eroare", fără a mai face alte comentarii. Totodată, d-na dr. Mihai găsește că aceia care au sesizat "regretabila eroare" s-au "lansat într-o adevărată campanie de denigrare în rândul arheologilor". D-na Irina Oberländer-Târnoveanu, director adjunct la CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, consideră că este potrivit a medita asupra unei întrebări: "cum de s-a observat abia acum ? Rămâne să medităm cum funcționează breasla arheologilor și instituțiile care o reprezintă..." Totodată, d-na director Oberländer-Târnoveanu ne aduce la cunoștință că dl. dr. Angelescu a colportat aceste informații, oral sau în scris, încă mult înainte de a le strânge sub forma unei publicații în nume propriu.

De cealaltă parte câțiva colegi din lumea arheologilor și-au manifestat poziția în raport cu evenimentul editorial al d-lui dr. Angelescu. Ceea ce am văzut eu, până în momentul de față sunt expresii de dezaprobare, toate, cu diferite nuanțe, mai apropiate sau mai depărtate de subiectul în sine. Totodată, în presa centrală au apărut câteva articole referitoare la subiect.

Comentarii:
1. "anatomia comparată" a publicației d-lui dr. Angelescu și a celei de pe site-ul britanic arată indubitabil că e vorba, în covârșitoare pondere, de o simplă traducere, trecută la un moment dat sub nume de autor. Anterior, după cum ne-a informat d-na Oberländer-Târnoveanu, dl. dr. Angelescu a prezentat aceeași traducere în diferite ocazii și instanțe, fără a menționa niciodată că e vorba de o simplă traducere. Fără să vrea, d-na Oberländer-Târnoveanu se constituie într-un martor al circumstanțelor agravante față de dl. dr. Angelescu, deși intenția care se deduce din textul semnat de domnia sa este către blândețe și reflecție. Reflecție la ce? La o serie de fapte evidente pe care le enumeră?

2. D-na dr. Mihai, amintită anterior, ia asupra domniei sale răspunderea morală și materială pentru "regretabila eroare". Fără îndoială este lăudabil, chiar mișcător. Din păcate, oricum am privi acțiunea domniei sale, nu poate fi vorba decât de o explicație puerilă, inconsistentă, la fel ca aceea a d-lui dr. Angelescu. Iată argumentele:

        a. atunci când o publicație se face din bani publici există o procedură clară: manuscrisul se prezintă pentru referat la cel puțin două persoane din domeniu care au obligația de a-și formula o opinie în scris.

        b. ulterior, după ce se aprobă finanțarea, manuscrisul se înaintează editurii, care, după ce execută tehnoredactarea are obligația de a prezenta autorului forma în care se va face publicația; editura nu poate face tipărirea decât cu aprobarea numită "bun de tipar", semnată olograf de către autor.

        c. admițând, în continuare, că dl. dr. Angelescu ar fi fost victima inocentă a unor greșeli concertate, a trecut negreșit destul timp în care domnia sa, în mod firesc, ar fi trebuit să ceară, în mod public, retragera tirajului incriminat și îndreptarea tuturor greșelilor, oglindit într-un nou tiraj. De ce nu a făcut acest lucru?

        d. admițând că aceste proceduri obligatorii nu au fost respectate, se constată următoarele: publicația semnată de dl. dr. Angelescu are referiri (note) infrapaginale, încât este imposibil de crezut că la editură "regretabila eroare" s-a soldat în așa fel încât numai referirile la lucrarea tradusă din engleză și copiată în nume propriu au fost înlăturate selectiv, iar celelalte referințe au rămas pe locul lor potrivit;

        e. în ultimă instanță, dacă am crede că dincolo de aceste imposibilități dl. Angelescu este o victimă a unor greșeli tot mai mari și succesive, în continuare avem de a face cu o simplă traducere, în general corectă, a unui text de pe un site străin, care nu poate fi în nici un caz considerată ca o publicație originală, sub semnătură proprie. Dl. dr. Angelescu ar fi putut, cel mult, să-și atribuie calitatea de traducător, dacă ar fi avut dreptul de copyright asigurat. Unde este acesta, cel puțin?

Concluzii:
       a. Este într-adevăr cât se poate de regretabil și real că ne aflăm în fața unui plagiat. Admit că dl. dr. Angelescu, după ce a prezentat în repetate rânduri o creație care nu îi aparținea, poate să fi uitat că nu a fost făcută de domnia sa. Obișnuit cu ea, i-a devenit o a doua natură, a început să creadă în ea ca într-o creație originală, mai ales de când devenise exprimată într-o limbă neolatină, limba română. Este problema domniei sale. Singura soluție pentru a-și salva, măcar o parte din onoare, ar fi aceea a unei demisii. În ceea ce o privește pe d-na dr. Mihai, intențiile sale de "acoperire" sunt neîndoielnic lădabile... Însă, singurul lucru pe care nu-l pot înțelege este, dacă își recunoaște "regretabila eroare", de ce devine agresivă, folosind expresia infamantă "campanie de denigrare în rândul arheologilor"? Cel care greșește, dacă a fost și cazul domniei sale, nu trebuie să ceară scuze doar formal, după cum pare să fie cazul...

       b. Dincolo de situația d-lui dr. Angelescu, cel puțin până în momentul de față, avem de a face cu un aparent mister. Autoritățile competente în a lua o atitudine par să nu știe nimic, deși fiecare minister are un aparat de monitorizare a mass-media. Cer pe acestă cale, în calitate de cetățean și arheolog, un răspuns din partea celor îndrituiți să ofere un răspuns oficial.

       c. Este cât se poate de evident, aici nu mai este vorba de situația particulară a d-lui dr. Angelescu, arheolog și director al Direcției Monumente Istorice și Muzee din Ministerul Culturii și Cultelor, ci în ansamblu de credibilitatea instituțiilor statului și a acelora care gestionează puterea executivă. Este vorba, în esență, de situația în care o persoană dintr-o înaltă poziție instituțională a greșit grav și nu găsește de cuviință, în ciuda realității fruste, să își asume consecințele, ci vehiculează scuze ridicole și inconsistente. De mai multă vreme România, prin vocile sale cele mai autorizate, afișează intenția lăudabilă de a ne integra în Uniunea Europeană. Din păcate, păstrarea sub "tăcere oficială" a unei situații ca a aceleia prezentate, vine pe deplin în contradicție eforturile de integrare.

18. 02. 2005

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro