Am citit cu uimire, încă de la apariția pe pagina de web a cIMeC-ului, ceea ce se dorea a fi un document programatic pentru arheolgia românească. Deși intenția este laudabilă, considerăm că o problemă așa de importantă trebuia abordată din cu totul alte perspective și în nici un caz prin impunere de sus în jos (vezi Introducere p. 2). Nu știu să fi existat dezbateri în lumea științifică românească pe marginea acestei teme, așa cum se întâmplă la nivel european, unde, chiar dl. M. Angelescu ne spune că, astfel de dezbateri au loc de mai mulți ani... fiind acum în curs de a se adopta un set de standarde și proceduri (Introducere). Dezbateri deschise unui număr cât mai mare de arheologi (debutanți, specialiști sau experți) și în cadrul cărora să se ajungă la concluzii capabile de a fi transformate în reguli și chiar în lege. Este foarte posibil să fim străini noi de aceste demersuri și atunci ne cerem scuze pentru lipsa de informație.

Pe de altă parte credem că impunerea acestor standarde și proceduri este lipsită de orice succes în condițiile în care cele două organisme care veghează la bunul mers al arheologiei Românești nu respectă legile deja existente, referitoare la contenciosul administrativ. Pentru a fi mai explicit : este vorba despre obligația de a exista un răspuns oficial, în scris, la orice solicitare scrisă adresată unei instituții sau organism al statului ; CNA a elaborat niște norme privind înregistrarea în Registrul Arheologilor din România și norme referitoare la categoriile arheologilor din acest registru. Nu ar fi normal ca acestea să fie respectate !? Atâta timp organismele care încearcă să impună noi regulamente nu le respectă pe cele deja existente, cum am putea crede că vor reuși să le impună pe cele noi ?

Din păcăte, încă din Introducere, aflăm foarte clar poziția legată de competențele D.M.I.M, prin vocea directorului ei și anume translarea, dinspre forul științific al lumii arheologice românești - sau cel puțin așa ar trebui să fie Comisia Națională de Arheologie - spre un organism administrativ din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, a atribuțiilor legate de aprecierea calității științifice a unui arheolog sau unui colectiv de arheologi. Nu am înțeles cum am putea stabili standarde și proceduri în arheologia românească făcând o totală abstracție de întemeietorii de școli arheologice din perioada interbelică sau postbelică și aș cita doar câteva nume (Vladimir Dumitrescu, Ioan Nestor, Radu Popa), ale unor mari arheologi, profesori ai unei bune părți din generațiile actuale de arheologi !

Ne întrebăm acum, când aflăm că aceste Standarde și Proceduri sunt copia fidelă a unui document similar din Marea Britanie, deși în Introducere (p. 1) ni se spune că acesta a fost doar un punct de plecare, oare copierea/plagierea să fie metoda prin care să se auto-regleze profesional arheologia românească ? Răspunsul nu poate fi decât unul singur : nu.

Credem că ne aflăm în fața unui gest cu totul și cu totul lipsit de profesionalism din partea unei persoane publice care își anunță intenția asanării morale și științifice a arheologiei românești. Prin poziția oficială pe care o ocupă, în lumina noilor date, autorul plagiatului, face mai mult rău arheologiei românești, atât în plan intern cât și pe plan internațional, decât așa numitele deprinderi învățate pe șantiere …drastic impuse de profesori care la rândul lor…


Apreciem la justa valoare ironia d-nei director Irina Oberlander-Târnoveanu cu privire la intențiile subterane ale unor arheologi, dar ne arătăm surprinderea față de explicațiile date și mai ales față de întrebarea : de ce acum?

a. Nu înțelegem cum un document discutat în ședințele CNA și pus la dispoziția celor interesați pentru a-și spune părerea, a putut fi publicat sub semnătură personală, deci însușit ca un rezultat al muncii individuale!? Ar fi fost normal să apară CNA - ca for științific tutelar al arheologiei românești - în postura de autor al Standardelor.

b. Am răspunde la întrebarea dnei director cu o alta : dacă nu acum, ar fi mai bine niciodată ?... Credem că o fraudă rămâne o fraudă indiferent de perioada de timp trecută până la aflare. Poate o explicație a momentului ales este dată de marile schimbări prin care trece România în momentul de față, schimbări care permit exprimarea unor opinii ce au fost în mod brutal ținute " sub obroc " în ultimii ani.

Așteptăm o și o reacție publică a Ministrului Culturii și Cultelor, care să ne arate că " noua schimbare la față a României " nu este, din nou una din seria pleacă ai noștri, vin ai noștri.

dr. Ioan Marian Țiplic