în data de 26.03.2004, în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Arheologie, dl. dr. Angelescu a prezentat textul care urma să fie adoptat prin ordin al Ministrului Culturii și Cultelor, referitor la Standarde și proceduri în arheologie, fără a menționa preluarea acestuia, prin traducere, din Standards and Guidance aflate pe site-ul The Institute of Field Archaeologists;

în luna mai 2004, în volumul Cronica cercetărilor arheologice, campania 2003 dl. dr. Mircea Angelescu publica, tot sub nume propriu, sub titlul Despre standarde și proceduri în arheologie, o parte din capitolul Introduction to Standards and Guidance, preluat de pe același site din Marea Britanie, sub formă de traducere din engleză în română, fără a aminti în nici un fel sursa utilizată;

în ordinul MCC 2392/6.09.2004, prin care se instituie Standarde și proceduri în arheologie (parte inclusă în anexă), dl. dr. Angelescu își afirmă paternitatea față de textul care stă la baza ordinului amintit (capitolul Introducere);

atunci când o publicație se face din bani publici există o procedură clară: manuscrisul se prezintă pentru referat la cel puțin două persoane din domeniu care au obligația de a-și formula o opinie în scris;

ulterior, după ce se aprobă finanțarea, manuscrisul se înaintează editurii, care, după ce execută tehnoredactarea, are obligația de a prezenta autorului forma în care se va face publicarea; editura nu poate face tipărirea decât cu aprobarea numită "bun de tipar", semnată olograf de către autor;

admițând, în continuare, că dl. dr. Angelescu ar fi fost victima inocentă a unor greșeli repetate, a trecut negreșit destul timp în care domnia sa, în mod firesc, ar fi trebuit să ceară, în mod public, retragerea tirajului incriminat și îndreptarea tuturor greșelilor, printr-un nou tiraj; ori tirajul a fost, cel puțin în parte, difuzat la diferite instituții publice și persoane fizice;

admițând că aceste proceduri obligatorii nu au fost respectate, se constată următoarele: publicația semnată de dl. dr. Angelescu are referiri (note) infrapaginale, deci este imposibil de crezut că la editură "regretabila eroare" a intervenit selectiv numai în legătură cu referirile la lucrarea tradusă din engleză și publicată în nume propriu, pe când celelalte referințe au rămas pe locul lor potrivit;

orice s-ar fi întâmplat cu notele de subsol, când cineva utilizează in extenso textul altcuiva, trebuie să specifice în text, nu în note, că o face, de ce o face și că are permisiunea expresă a autorului/-ilor. În cazul în speță, dr. Angelescu trebuia să explice în text de unde și cu ce permisiune preia standardele și procedurile și de ce consideră că acestea sunt potrivite și pentru România;

în ultimă instanță, admițând imposibilul, respectiv inocența d-lui Angelescu, victimă a unor greșeli tot mai mari, în continuare avem de a face cu o simplă traducere, în general corectă, a unui text de pe un site străin, care nu poate fi în nici un caz considerată publicație originală, sub semnătură proprie. Dl. dr. Angelescu ar fi putut, cel mult, să-și atribuie calitatea de traducător, dacă ar fi avut dreptul de copyright asigurat (vezi Legea nr. 8/1996 și Legea nr. 285 din 23 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 587 din 30 iunie 2004);

chiar și în cazul în care, așa cum susține d-na dr. Dana Mihai în poziția oficială a Institutului Național al Monumentelor Istorice din 14 februarie 2005, "este varianta publicată prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor, deci fără a avea sursele bibliografice citate, precum și bibliografia aferentă", cum poate fi publicat textul unui act normativ sub nume propriu, doar adăugându-i-se bibliografie?