Nu numai că m-am ascuns după fusta adjunctei mele (Irina Oberländer-Târnoveanu), dar - laș - am tulit-o în Anglia cu 2-3 zile înainte de scandal. Mai mult, nu m-am învrednicit să dau la timp de o conexiune, astfel că am aflat de tărășenie cu 3-4 zile întârziere, într-un internet-café londonez (scump pe deasupra) și n-am răspuns la vreme scrisorii lui Tibi Vasilescu. Dar mi-am luat pedeapsa; și cred că și Irina m-a gratulat (în gând) la momentul potrivit.

Deși nu sunt arheolog, risc un cuvânt în răspăr. Mă bag în vorbă fiindcă discuția nu e - vom fi de acord - (strict) de arheologie. Și putem avea acum și ceva detașare.

Declarație

Și eu cred că în acest caz s-au înlănțuit o serie de erori, de care - în bună parte - îi aparțin d-lui Angelescu. Și vă rog să vă amintiți de fraza asta, de câte ori, citind mai jos, vi se ridică tensiunea.

Faptele

Acestea fiind zise, să privim mai de aproape faptele. Și dacă se poate, nuanțat (suntem telectuali, nu ?). Ce văd eu (poate am mai uitat din detalii) ? Două lucruri foarte legate, totuși distincte:

A. Un set de texte reglementative sunt preluate aproape verbatim de la o asociație foarte respectabilă, englezească, și transformate în acte oficiale ale MCC.

B. Apare o carte sub numele d-lui Mircea Angelescu care cuprinde textele cu pricina, după ce au fost oficializate prin ordin de ministru, premerse de o introducere chiar semnată de d-l Angelescu.

Lucrul A.

                   E bine: s-au instituit regulamente (sau nu-i bine ?).
                   E bine: s-au luat preluat regulile unor oameni serioși (sau nu-i bine ?).
                   E rău: s-au luat aproape verbatim. Cred că fie ar fi trebuit fie să se spună sursa răspicat (sunt sigur ca englezii s-ar fi bucurat), fie să se păstreze ideile și să se schimbe formulările. Era (relativ) simplu.

                   Numai că erorile astea nu pot fi în întregime atribuite d-lui Angelescu. Sigur că i se pot atribui în mare parte, dar nu complet.

                   În plus - foarte important - să nu uităm despre ce fel de texte este vorba: nu e literatură și nici contribuție științifică. Este text normativ ! Iaca ce zice DEX:
                   PLAGIAT = Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală.

                   Acuma: ce sunt aceste regulamente ? Operă literară, artistică sau științifică ? Nu mi se par de nici una. Și - să nu uităm: suntem în cazul A (acte oficiale, i.e. anexa la ordinul ministrului) - acestea nu sunt prezentate de d-l Angelescu drept creație personală.

                   Prin urmare, mi-e greu să etichetez "Standarde și proceduri arheologice" instituite prin Ordinul ministrului culturii nr. 2392/06.09.2004 drept plagiat.

Lucrul B.

                   Editorul d-lui Angelescu zice că volumul a apărut așa - i.e. sub nume de autor Angelescu - din greșeala lui. E bizar. Dar: cei care-l cunoașteți personal pe Mircea Angelescu, vi se pare o persoană lipsită de inteligență ? O fi având el păcatele lui, dar prost nu cred ca poate zice cineva că e. Acuma: și mai bizar ar fi ca Mircea Angelescu să-și închipuie că ar putea să-și atribuie niște regulamente oficiale, mai mult, preluate de la niște englezi care au vitrina pe ulița mare și să nu se bage de seamă.

                   Sigur că aici d-l Angelescu poate fi învinuit de neglijență. Foarte rău, dar cam atât.

O să-mi spuneți că erorile de pe cele două planuri se cumulează. Da, dar după umila-mi părere, pentru aceste erori, d-l Angelescu și-a primit deja osânda, cu asupra de măsură. Sau credeți că ar trebui lapidat în piața publică ? Sau, mai pudic, i-ar trebui administrată injecția letală ? Totuși, măsura ar trebui păstrată, chiar și de cei care-l detestă pe d-l Angelescu.

Colaterale

În vâlvătaia discuției am auzit și interesante chestii colaterale.

De pildă referințele la susținerea tezei de doctorat a d-lui Angelescu. Am fost și eu de față și am văzut doar fețe zâmbitoare. Pot să spun că în domeniul meu (informatică, documentaristică, care-o mai fi domeniul meu ?), susținerea tezelor se bazează major pe anecdote și istorii personale. E considerat cam deplasat să te apuci să faci caz de tehnicalități, când în sală e mămica emoționată și toată lumea ateaptă cșu nerăbdare să facă un studiu comparativ al tratației. La voi e altfel ?

Alta: eu, care mă dau ardelean și acum - după 26 de ani de bucureștenism -, mă cam supăr când dau peste afișări de complexe ardelenești în fața "miticilor". Ar fi vremea să ne debarasăm, fiindcă nu prea e cazul.

Alta: aud supărări de cum s-au împărțit banii de săpătură. Nu mă mir: am experiență personală. Prin '94, '95 (parcă) eram membru într-un juriu, la Soros. Treaba juriului era să atribuie niște bani unor proiecte, în cadrul unor concursuri. Cam de două ori pe ani, din - să zicem - 100 de proiecte, puteam atribui finanțare pentru 10. Cam asta era proporția. Așadar, 10 echipe ne iubeau, iar 90 ne detestau/urau. Așa că mi s-a făcut onoarea de a fi inclus (măcar vremelnic) în oculta iudeo-masonică. Mutatis mutandis, așa cred că se întâmplă și cu banii de săpătură (și în orice situație când banii nu ajung, for that matter). Nu vreau să zic că alocările s-ar face perfect (dar cum s-o determina perfecțiunea ?). Nici atunci și nici acum. Dar ...

Alta: zice d-l Rusu: "Nici un program nu a promovat, dinspre autoritatea centrală, nașterea băncilor de date complementare CIMEC-ului, publicarea patrimoniului arheologic care zace în muzee sub un obroc mai strașnic decât documentele din arhive.". Întreb cu timiditate: cam de ce ar trebui să se promoveze "bănci de date complementare CIMEC-ului" ? Ce să conțină alea ? Sau să înțeleg că ar trebui să se dea bani publici pentru bănci de date concurente ? Cine e dispus să centralizeze datele, așa cum o face CIMEC-ul ? Credeți că e un job pasionant ? Păi eu văd destui arheologi care nu-și fișează și nu-și publică propriile cercetări. Câți ar vrea să fișeze siturile și piesele cercetate de alții ? Și cine oprește pe cineva să publice "patrimoniul care zace în muzee sub obroc" ? Sibienii cum de pot publica repertoriul lor ? Pe de altă parte, știți multe materiale refuzate la publicare de către CIMEC, ca să fie nevoie de "bănci de date complementare" ? (Exagerând, desigur, e ca și cum ai zice că ar trebui să se finanțeze și un al doilea Registru Auto Român, ca să nu fie monopol.) Sau dacă CIMEC-ul n-ar fi la București ar fi mai acceptabil ?

Legea consecințelor neintenționate

Bun. Acum Angelescu a demisionat. Mare victorie ! Vreau să vă aduc aminte că Ministerul a avut mari dificultăți să angajeze oameni la Serviciul Arheologie. Să vedem cine o să fie acum dispus să se înhame la treaba - palpitantă de altfel, și cu mari satisfacții intelectuale - de a administra treburile arheologice. Sper că vă amintiți cum era înaintea "erei Angelescu". Vreau să spun că - cel puțin cât vedeam eu - Angelescu și-a slujit breasla cu osârdie. Prin urmare, demisia lui cred că este mai degrabă o pierdere pentru voi. Și - dă Doamne să mă înșel - mă tem că veți observa asta relativ repede. Vă urez să găsiți iute un înlocuitor superior.

28.02.2005

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro