Un coleg mai tânăr a avut curajul de a atrage atenția opiniei publice o faptă cu totul reprobabilă. Este vorba de apariția cărții Standarde și proceduri în arheologie, București, Institutul Național al Monumentelor Istorice, 2004, ISBNA 973-87003-2-9, semnată de dr. Mircea Angelescu, care ocupă postul de Director al Direcției Monumente Istorice și Muzee din Ministerul Culturii și Cultelor, precum și un post de cercetător științific, cu jumătate de normă la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" din București. După cum, foarte minuțios, arată Tiberiu Vasilescu, "opera" directorului M. Angelescu este produsul fericit al străduinței de a traduce din engleză și de a copia, cu minore "contribuții" personale, o parte covârșitoare din Standard and Guidance, redactate în cadrul organizației The Institute for Field Archaeologists (IFA) din Marea Britanie, disponibile și puse pe Internet, dar cu Copyright, de unde harnicul "specialist" român le-a cosit cu râvnă. Este cât se poate de clar că ne aflăm în fața unui plagiat, adică furt.

Dar fapta directorului din Ministerul Culturii și Cultelor are însă dimensiuni mai mari decât simplul furt. Prin poziția oficială pe care s-a străduit să o dețină, prin intense relații sociale și activităti funcționărești, dar mai puțin arheologice, directorul Angelescu are capacitatea de a controla întreaga cercetare arheologică din România, mai ales prin faptul că decide dacă și cât trebuie finanțat un șantier arheologic, cu alte cuvinte ține în mâinile sale pricepute și iuți mersul cercetării științifice, ca și oportunitățile de devenire și împlinire profesională a multor specialiști, mai tineri, mai bătrâni... Am folosit termenul de oportunități pentru a sublinia probitatea lui Tiberiu Vasilescu, dar mai ales pentru a sublinia, în același timp, tăcerea aprobatoare și zâmbetele schimonosite a celor, din păcate destui, ce așteaptă cu mâna întinsă bunăvoință, ocazii, fonduri... Lucrurile chiar așa stau, căci prin Ordinul ministrului nr. 2392/06.09.2004, semnat de acad. Răzvan Theodorescu, Ministru al Culturii și Cultelor la vremea apariției plagiatului produs de subordonatul domniei sale, standardele "construite" prin furt intelectual sunt impuse întregii întregii structuri arheologice din România, cu alte cuvinte, prin aceasta binecuvântându-se oficial "opera" îndemânaticului director, întărit în boierie. Dar ordinul ministerial al academicianului R. Theodorescu mai are o consecință, nevăzută la redactarea în pripă a documentului oficial. Dacă M. Angelescu ar fi furat, să zicem, o găină, prin ordinul său fostul ministru ar fi devenit, pe cale de consecință, favorizator al infracțiunii cu pricina, dar nu este vorba de o simplă găinărie, ci de un plagiat, infracțiune intelectuală prin esența ei, față de care ne așteptăm ca un membru al Academiei Române să se ridice vehement împotrivă. Fără îndoială reputatul medievist Răzvan Theodorescu o va și face, căci este sigur că "îndemânaticul" director a avut o deosebită grijă de a nu face publică sursa inspirației domniei sale.

Devenirea profesională, mai ales în arheologie, nu a fost niciodată ușoară. Înaintea evenimentelor din Decembrie '89, una dintre condiții era supușenia față de "documentele de partid" și față de tot ceea ce decurgea din ele, și decurgea...! Cu toți ne-am făcut vinovați de genul ăsta de obediență, chiar dacă astăzi o mărturisim sau nu. Dar după '89 devenirea profesională a fost trecută de la exerciții impuse, la liber alese. Dar libertatea de care ne-am bucurat cu toții, ne-a cam tras câteodată clapa, căci în ambiența ei confortabilă cineva a clocit și a dat lumii niscai puișori, deveniți, și prin plagiat, cocoși, autoritari stăpâni de ogrăzi, ca fostul ministru al Sănătății, Mircea Beuran, deja dovedit plagiator și... uite încă unu, directorul Angelescu! și lista s-ar putea, Doamne ferește, să fie mai lungă... Căci plagiatul, așa cum s-a văzut în cazul Beuran, i-a permis acestuia acumularea de titluri, poziții, foloase și prisoase. Și cam așa stau lucrurile și în cazul directorului Angelescu. Abia cunoscut pe piața științifică arheologică reală, doar prin câteva contribuții modeste, Mircea Angelescu a ales calea, mai scurtă, a devenirii prin copy and paste la care a adăugat tălmăcit, și se pare că reușește. În această situație însă, obligat la consecvența cu sine, ar trebui să pună ca motto pe pagina de gardă a "lucrării" sale, devenită cum am văzut "ordin de front", ceva de genul Plagiați și veți fi înălțați!

Gestul cu totul lipsit de moralitate al unui oficial desemnat să coordoneze cercetarea științifică arheologică, conservarea patrimoniului, să stăvilească chiar, șmecheriile de duzină ce pot impieta demersurile respective, obligă obștea arheologilor și a specialiștilor implicați la o delimitare lipsită de echivoc.

La fel cum îl obligă și pe plagiator la ceea ce, cu greu a recurs și Beuran, adică la DEMISIE! Și atunci, revenit cu "onoarea reperată", vom fi bucuroși să-l vedem reluând în mână șpaclul lăsat de cam multă vreme pe marginea șanțului...

Dar în același timp ar trebui să ne mai așteptăm și la o luare de poziție a Ministerului Culturii și Cultelor, de la doamna Ministru Mona Muscă o probă limpede de traducere în faptă a programului de reînnoire a structurilor ministeriale, de curățire a lor,


… Aflu, în ultimul moment, de scrisoarea "oficială" a directoarei Institutului Național al Monumentelor Istorice, dr. Dana Mihai, prin care, odată cu recunoașterea "erorii regretabile" îi reproșează lui T. Vasilescu că a lansat o "adevarată campanie de denigrare"! Mă bucur ca doamna directoare de la Monumente lucreaza și Duminica. Sper că așa face tot timpul

Dar mai îmi aduc aminte de vorba din bătrâni: Dai într-unul, țipă doi!

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro