A plagia : A-și însuși idei din scrierile altora,
păstrând forma lor originală și prezentându-le drept creații personale;
a publica sub semnătură proprie fragmente din opera altui scriitor;
a comite un furt literar
(Dicționarul limbii române moderne, București, 1958, p.625)

      De aproape trei săptămâni lumea arheologilor români este cuprinsă de o puternică turburare. Site-ul www.archaeology.ro este locul unde s-a dezlănțuit o veritabilă criză de conștiință a breslei noastre: aici, prin vocea curajoasă a mai tânărului coleg Tiberiu Vasilescu, a fost dezvăluit gravul plagiat săvârșit de dr. Mircea Angelescu, pe atunci încă director al Direcției Monumente Istorice și Muzee din Ministerul Culturii și Cultelor. Tot aici, într-un forum profesional liber de orice constrângeri, numeroși arheologi, mai ales dintre cei tineri, au dezbătut acest caz, au adus în discuție și multe alte neajunsuri care frânează dezvoltarea științei noastre și și-au exprimat determinarea de a schimba actuala stare de lucruri. Fără să vrea, Mircea Angelescu (mai departe: M.A.) a declanșat o dezbatere care, începând chiar cu viitorul apropiat și împotriva tuturor rezistențelor deja vizibile sau doar previzibile, va avea consecințe deloc neglijabile. Lui M.A. îi datorăm și intensa mediatizare a arheologiei în ultima vreme; din păcate, titlurile scrise cu litere de-o șchioapă din Adevărul (15, 18 și 22 februarie), din România liberă (15 și 23 februarie), din Cotidianul (15 februarie) sau din Evenimentul zilei (24 februarie) nu vorbesc despre importantele descoperiri și cercetări arheologice din țara noastră, despre manifestările științifice de prestigiu, despre noile publicații de specialitate (cum este recent apărutul volum II din seria Alburnus Maior), sau despre succesul expoziției arheologice românești de la Stockholm, ci numai și numai despre plagiat. Taxat drept "sindromul Beuran" sau "flagel ministerial" după modelul Beuran, plagiatul savarșit de M.A. a încetat a mai fi o simplă și neverosimilă "greșeală" , care îl discreditează doar pe "autor". El este un adevărat atentat la imaginea onorabilă a mai multor sute de arheologi profesioniști din România, la prestigiul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române, unde M.A. ocupă în cumul o jumătate de normă, și o lovitură dată speranțelor generate de noua conducere a Ministerului Culturii și Cultelor (MCC), din păcate prea ușor dispusă să-i acorde plagiatorului dovedit o nejustificată "prezumție de nevinovăție".

       În ce îl privește pe M.A. strict personal, este evident că mult-puținul său prestigiu profesional iese ruinat din această afacere. În aceeași situație precară se află și ținuta sa morală. Refuzând să-și recunoască bărbătește incalificabila greșeală, M.A. s-a încurcat într-un păienjeniș de minciuni care nu pot înșela pe nimeni. Asigurat de complicitatea d-nei Dana Mihai, directoare științifică (încă?) a Institutului Național al Monumentelor Istorice, M.A. nu s-a jenat să-și sacrifice fidela colaboratoare, punându-i în spate întreaga răspundere intelectuală și materială. Povestea cu încurcarea manuscriselor/variantelor pe traseul "autor"-editură-tipografie este de un comic irezistibil, dacă nu ar stârni mai curând milă. Pentru a dovedi că este în posesia manuscrisului unei cărți originale, neplagiate despre "Standarde și proceduri în arheologie" alta decât cea incriminată în forma tipărită deja, M.A.ar trebui somat să publice în cel mai scurt timp, în cîteva zile, varianta electronică "bună" (care exista încă din toamna 2004, nu-i așa?) . Sunt convins că nu va fi nici o problemă pentru ca prietenii săi de la CIMEC sau criticii săi de la www.archaeology.ro să-i ofere spațiul necesar pe site-urile respective.

       Deși nu cred în chip serios într-o astfel de salvare miraculoasă, trebuie să arăt că M.A. a săvârșit plagiatul și s-a folosit de el încă din martie 2004, atunci când l-a publicat pe site-ul CIMEC sub semnătură personală, sub titlul "Standarde și proceduri" . În Introducere, la p.8, semnatarul Dr. Mircea Angelescu se identifica cu autorul , menționat de două ori la pagina anterioară. Tipărit fără modificări, sub aceeași semnătură, în Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2003, București, 2004, p.IX-XIII, acest text introductiv a fost plagiat și în această carte, tipărită încă în mai 2004 într-un tiraj de câteva sute de exemplare și difuzată atât în țară cât și străinătate. Până la apariția cărții demascate drept plagiat, "opera" lui M.A. mai avea să cunoască o importantă "afirmare": prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor, Răzvan Theodorescu, nr.2392/6 septembrie 2004 , Standardele și procedurile arheologice "cuprinse în anexa, parte integrantă a prezentului ordin" erau instituite ca norme obligatorii ale cercetării arheologice de teren din România, bineînțeles, ca și mai înainte, fără nici o referire la sursa folosită. MCC se făcea astfel vinovat de folosirea neautorizată a normelor produse de The Institute of Field Archaeologists (IFA) pentru uzul membrilor săi care activează în arheologia contractuală din Marea Britanie. Cine vizitează site-ul www.archaeologists.net le va regăsi acolo sub forma Standards and Guidance, clar protejate prin formula Copyright: IFA 2004. Cu ajutorul lui M.A., s-a ajuns astfel la plagiatul instituționalizat. Se pune desigur întrebarea, dacă M.A. și-a informat atunci superiorii că Standardele erau "preluate" de la englezi sau i-a dezinformat, declarându-se autor. Înclin spre cea de-a doua ipoteză, căci ajungând el însuși să se creadă "autor" nu a mai ezitat să le publice curând sub propriul nume. O altă dezinformare, reluată recent de d-na Irina Oberländer-Târnoveanu la 15 februarie a.c. într-un mesaj distribuit pe net "în atenția arheologilor", privește poziția Comisiei Naționale de Arheologie (CNA), care în fapt nu a discutat niciodată și, deci, nici nu a aprobat sau avizat documentul amintit. La ședința CNA din 26 martie 2004, deși era pusă pe ordinea de zi, aceasta discuție nu a avut loc deoarece nimeni nu avusese acces la textul afișat abia cu cîteva zile înainte pe site-ul CIMEC și care, culmea, conținea deja mulțumiri adresate "membrilor Comisiei Naționale de Arheologie și altor arheologi pentru că au citit, au comentat și au amendat Standardele...". La protestul meu, singura "concesie" făcută în acea ședință de foarte grăbitul M.A. a fost un termen de 3-4 zile, în care membrii CNA ar fi trebuit să-i comunice eventualele observații și propuneri, după care documentul urma a fi considerat aprobat. Procedeu curat democratic în esența sa și ireproșabil ca formă..., suspendând prerogativele inalienabile ale CNA: dezbaterea și votul, fie el și numai cu valoare consultativă. Nu cred că cineva va fi dat curs "indicațiilor prețioase", ultimative, ale lui M.A. și de aceea mulțumirile sale adresate membrilor CNA nu reprezintă altceva decât o încercare străvezie de a acoperi plagiatul și de a-și întări poziția ca "legislator", abuzând de autoritatea formală a CNA și beneficiind atunci de protecții înalte în MCC.

       Actuala conducere a MCC a moștenit o seamă de probleme neplăcute legate de "cazul Angelescu", pe care ar trebui să le rezolve fără întârziere, tranșant și transparent. O șansă i-a fost oferită chiar de M.A., care și-a dat demisia. Chiar dacă vorbește despre "grava afectare a imaginii mele publice" ca și cum altcineva, nu el însuși ar fi provocat-o, gestul este echivalent cu recunoașterea vinovăției. Dar, iată, în ciuda evidenței (textul plagiat de M.A. și textul original IFA puse pe două coloane de Tiberiu Vasilescu!), MCC îi acordă generos "prezumția de nevinovăție" și ne propune să așteptăm rezultatele cercetării întreprinse de Comisia sa de disciplină (comunicat pe site-ul www.cultura.ro). Mă întreb la ce experți arheologi se va apela pentru judecarea acestui caz, dacă întreaga Comisie Națională de Arheologie este lăsată în afara discuției. La ultima ședință, din 24 februarie a.c., "cazul Angelescu" nu era anunțat pe ordinea de zi, iar CNA s-a aflat doar în situația de a lua cunoștință de hotărârile Ministerului, reprezentat la ședință de dl. Secretar de Stat dr. Virgil Nițulescu. Eliberat de răspunderile sale directoriale, M.A. rămâne totuși, în pofida evidentei gravități a faptelor sale, secretar al CNA "cel puțin până la elucidarea faptelor". Adică, ne putem întreba, până când? De cât timp are nevoie numita Comisie de disciplină (pe care, de altfel, nu o regăsim în organigrama MCC publicată de www.cultura.ro ) pentru a constata evidența, și anume faptul că M.A. și-a însușit o scriere englezească protejată prin copyright, a tradus-o (el însuși?) și, păstrându-i în cea mai mare parte forma originală, a prezentat-o drept o creație personală, atât în formă electronică, cât și în formă tipărită. Aceasta corespunde definiției academice a plagiatului, citată ca motto la începutul acestei intervenții. Definiția juridică, așa cum ne-a fost prezentată de dl. Nițulescu, ar presupune și existența unei reclamații a părții vătămate. Dar, dacă de milă sau de silă IFA nu face reclamația, fapta săvârșită de M.A. este mai puțin condamnabilă sau, chiar, demnă de a fi re-compensată prin funcția de secretar al CNA?

       Legea 462/2003 spune la art. 12, paragraful 6 că secretar al CNA este de drept directorul Direcției Arheologie. Aceasta să fie actuala sau viitoarea funcție a lui M.A. în virtutea "prezumției de nevinovăție"? La urma urmei, poate nici nu a făcut ceva rău plagiind normele IFA pentru a le introduce în anexa Ordinului MCC 2393/6.09.2004, din moment ce, după toate cele întâmplate, "conducerea Ministerului consideră că este emis în baza tuturor prevederilor legale și că el trebuie menținut în forma actuală" (comunicat, www.cultura.ro).

       Ca vechi arheolog și membru de cca 30 de ani al CNA, mă încăpățânez să cred că un text furat prin încălcarea dreptului de proprietate intelectuală al IFA, nu poate deveni (respectiv, nu poate rămâne) în România act normativ oficial, cu prevederi obligatorii în domeniul activității arheologice. De-a lungul istoriei sale, mai ales în ultimii ani, în pregătirea integrării sale europene, România a apelat ades la modele străine de drept, dar nu cred că a copiat integral legi străine, fără acordul celor ce le-au redactat și promulgat. Constituția țării a fost desigur inspirată de modele actuale europene, dar nu copiază o anumită constituție, iar Antonie Iorgovan, poreclit de presă "părintele Constituției", nu și-a pus numele pe coperta acestei cărți. Mutatis mutandis, trebuie respinsă instituirea birocratică a unor norme arheologice copiate după normele IFA, alese, traduse și publicate prin unica voință a plagiatorului. A înhăma acum CNA la o "modificare și amendare" a Ordinului MCC 2392/2005, așa cum s-a cerut la ultima ședință, înseamnă a colabora la cosmetizarea plagiatului și la reabilitarea plagiatorului, pe scurt a contribui la instituționalizarea plagiatului. În opinia mea, Ordinul respectiv trebuie abrogat, iar Standardele oferite de M.A. drept operă originală și normă pentru arheologia românească trebuie să rămână ceea ce sunt în fapt: o traducere neautorizată, ușor adaptată la realitățile românești, a unui text stufos, prolix, plin de repetiții și de exprimări în noua limbă de lemn a birocrației europene. Dar, mai ales, ele vor rămâne pe mai departe urma de neșters a unui plagiat, obligându-ne să ne întrebăm mereu: cum de a fost posibil?

       Cred că, într-adevăr, în România avem nevoie de unele acte normative care să impună reguli și standarde minimale pentru arheologia preventivă, care să creeze un cadru precis al relațiilor contractuale dintre arheologi și investitori, care să fixeze principiile, criteriile și formalitățile de descărcare de sarcină arheologică. Asemenea acte, a căror lipsă o resimțim acut, se pot inspira din experiența altor țări (Franța, Germania, Anglia, Austria) dar nu pot fi copiate, pentru că realitățile românești sunt altele. Aici, acasă, noi avem nevoie înainte de toate de o puternică concentrare de persoane competente, energice, doritoare să dezbată, să caute căile cele mai potrivite și să contribuie efectiv la reformarea și modernizarea arheologiei naționale. Universitățile, institutele Academiei Române și muzeele dispun de numeroși specialiști tineri, unii chiar foarte tineri, care au aceste calități, dar care sunt marcați deja de scepticism, de lipsă de încredere, de resemnare chiar. "Cazul Angelescu" este pentru mulți dintre ei un caz-test. De aceea, MCC și CNA trebuie să-și asume răspunderea de a rezolva tranșant, fără compromisuri și fără amânare, acest caz și problemele colaterale pe care el le-a făcut vizibile. Din partea Ministerului așteptăm manifestarea practică unei veritabile voințe politice de îndreptare a stărilor de lucruri, de reformă în arheologia națională. Atunci când, la întâlnirea din ianuarie, d-na Mona Muscă, Ministrul Culturii și Cultelor, a îndemnat CNA să redevină un factor activ de orientare și decizie, atunci când apăsat ne-a spus că nu funcționarii ministerului și nici chiar ministrul, ci Comisia Natională trebuie să hotărască în domeniul nostru de competență, am crezut-o pe cuvânt. Felul în care a fost tratat "cazul Angelescu" nu este însă de natură să ne întărească încrederea. Nici felul în care a reacționat CNA față de acest caz nu este cel așteptat de mulți dintre colegii noștri. La ședința de săptămâna trecută, cu excepția subsemnatului și a d-lui Virgil Nițulescu, căruia i-am solicitat exprimarea poziției Ministerului, nimeni altcineva nu a rostit cuvântul magic plagiat. Era aproape normal, din moment ce în acea ședință M.A. era re-confirmat ca secretar al CNA, fără ca plenul Comisiei aflat de față să fi fost consultat.

       Este un moment care ar trebui să ne dea de gândit tuturor. A bon entendeur salut!

28 februarie 2005

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro