De mai multe ori a fost exprimată ideea că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi amânat declanșarea "scandalului Angelescu" după momentul lansării oficiale a celor trei crți ăpublicate de către acesta. Astfel, d-l Angelescu și cei care (încă) îl mai sprijină nu ar mai fi putut să aducă scuzele referitoare la "erori tehnice", "regretabile greșeli", "coincidență de texte" etc. Observațiile primite ar fi corecte în cazul în care scopul ar fi fost demisia d-lui Angelescu. Dar, așa cum am mai spus, nu acesta era obiectivul acțiunii noastre. Am dorit (și dorim în continuare) ca www.archaeology.ro să fie un spațiu în care să se exprime liber opinii referitoare la "starea" arheologiei din România, o continuare a unei dezbateri începută de noi cu ceva timp în urmă.

Din punct de vedere arheologic, declanșarea "prematură" a "scandalului" are mai mare relevanță decât o acțiune pragmatică, de "demascare", a cărei finalitate ar fi fost o simplă demisie. "Scandalul" poate deveni un fel de "sondaj arheologic" cu ajutorul căruia putem pătrunde prin măștile care acoperă fața arheologiei din România.. Câmpul arheologic fiind în strânsă relație cu cel social-politic, rezultatele acestui "sondaj" ar putea oferi informații sau, cel puțin, noi întrebări referitoare la întreaga societate contemporană.

În fața unei neașteptate "defecțiuni tehnice" a sistemului, membri ai comunității noastre arheologice - mai ales cei aflați în fruntea acesteia (care au, de asemenea, și responsabilități politice) - au fost nevoiți să reacționeze, reacțiile fiind "indicatori" ai "stării actuale" a arheologiei (și societății) românești. Măștile și fardurile cu diferite mărci de înregistrare ("democrație", "integrare", "management", "standarde") nu mai reușesc să ascundă lipsa transparenței, superficialitatea, atitudinile autoritare care se manifestă în arheologie și politică.

Este, desigur, îngrijorător numărul mic al colegilor care și-au exprimat liber opiniile pe acest site sau într-o altă manieră publică ("unde ne sunt colegii?", se întreabă Meta Sandu), dar sunt și mai îngrijorătoare reacțiile "puterii" responsabile de arheologia din România. Primul fenomen se referă la lipsa "societății civile", al doilea la lipsa "culturii democratice" a puterii. Între aceste două fenomene sunt relații dialectice care au perpetuat în mare măsură sistemul (sau cel puțin multe practici ale acestuia) dinainte de 1989.

"Scandalul" din ultimele luni ne arată, pe de o parte, fațete pe care nu le cunoșteam (?) ale "puterii" și, pe de altă parte, a scos la suprafață mesaje ale omului din subterană.

În primul rând este omul aflat în "sferele înalte" ale puterii care coboară în mijlocul nostru din când în când, fie prin intermediul cuvintelor tipărite în Monitorul Oficial, fie, mai des, sub forma unor epifanii, de obicei în cadru festiv cu ocazia unor vernisaje, manifestări jubiliare, comemorative și de alte tipuri. Aceste manifestări urmează ritualuri stricte care îi legitimează poziția în "sferele înalte" ale puterii. Nu îi plac ieșirile publice. Atunci când o face este de obicei forțat de presă. Fiind extrem de stângaci în spațiul public de dezbatere a ideilor, preferă cadrul sigur al ședințelor aflate în spatele ușilor închise. Propune cu dezinvoltură comisii de anchetă a căror componență nu o știe nimeni. Nu știe nimeni ce martori audiază comisia și nici care este rezultatul anchetei. Omul din "sferele înalte" ale puterii știe de la Turgheniev că energia este cea mai de seamă însușire a unui om de stat. Așa că repede-repede cele trei cărți publicate (sau nu) de d-l Angelescu au fost cosmetizate și aruncate pe site-ul Cimec. Dacă mai sunt și (re)publicate în variantă (re)tipărită autorul riscă să nască invidii. Nouă variante de cărți (trei seturi de câte trei) plus un set de "standarde și proceduri"oficializate prin ordin de ministru, toate apărute în câteva luni reprezintă o realizare demnă de cartea recordurilor. Dar, în general, omul din "sfera puterii" apreciază liniștea. În consecință singura formă de comunicare cu cei aflați de cealaltă parte a ușilor închise, cu pământenii, sunt zvonurile. Aceștia află cu această ocazie că sunt "talibani", "frustrați" și "bețivi" care scriu pe un site pe care "oricum nu-l vizitează nimeni".

În al doilea rând, după declanșarea "scandalului" s-a activat și omul din subterană. Ca de atâtea ori, omul din subterană acționează când apare o situație de criză. Omul din subterană este harnic. În primul rând cară prin diverse contexte liste de susținere. Pământenii nu știu câți nefericiți au semnat pe aceste liste și nici cine sunt aceștia. Nu cunosc nici scopul adunării semnăturilor. Nefiindu-le destinate, pământenii bănuiesc că sunt folositoare în "sferele înalte" ale puterii. Nu se știe, poate pică bine la dosar.

Apoi, omul din subterană comunică cu pământenii prin mesaje trimise prin poșta electronică. Punct ochit, punct lovit. Această invenție a geniului uman îl scutește de postura penibilă, demodată în secolul nostru, a activistului de partid care duce munca de lămurire de la om la om. Fiind un om de bine, omului din subterană nu-i place să-și pună numele pe producțiile sale intelectuale. Înființează spontan asociații care militează pentru o arheologie curată. Omul din subterană are o experiență îndelungată de promovare a produselor sale. Dar nu vinde șampon. Dorește să desființeze poziția celuilalt prin intrarea cu bocancii în viața lui particulară. Nu dezbate. Combate. Omul din subterană nu are idei dar are interese, în consecință, printr-un proces freudian de proiectare a imaginii despre sine asupra celuilalt, crede că și acesta are interese. Omul din subterană mai crede că ceilalți îi împărtășesc concepția despre lume și viață: Banii. De aceea mesajul omului din subterană este simplu: în spatele opiniilor exprimate liber se ascunde setea de bani. Omul din subterană are o perspectivă de latifundiar asupra arheologiei curate pentru care militează. Banii de la bugetul statutului devin bani "dați de Angelescu". Păcatul cel mare al celor combătuți de "curații" din subterană ar fi că aceștia critică după ce "au primit bani de la Angelescu". După ce ai primit bani, mai și critici. Îmbuibați de "prime" provenite de pe șantierele țării, publicând pe un site care din perspectiva lui i-ar îmbogăți pe proprietari cu fiecare intrare, omul din subterană ne acuză pe cei care am scris aici că nu ne mai săturăm de bani.

Pe scurt, acestea sunt ocupațiile de bază ale omului din subterană: liste de semnături și mesaje de bună-credință. Obiectivele? Desființarea poziției celor care au mișcat în front și intoxicarea celorlalți care ar putea să facă la fel. Reacțiile celor aflați în sau în apropierea "sferei puterii" și acțiunile desfășurate concomitent în subterană ne arată adevărata "stare" a arheologiei din România. Aceste fețe ale lui Ianus nu au nimic de a face cu (neo)liberalismul sau social-democrația. Analogiile cele mai apropiate le găsim la începutul anilor '90 când puterea de atunci ne alinta cu termenul de "golani" iar, concomitent, "oameni de bine", prin mesaje de "bună-credință" trimise din subterană, ne acuzau că am primit blugi de la Rațiu.

Am sperat într-o "reformă" a arheologiei venită din "sferele înalte" ale puterii dar aceasta nu s-a produs. Devine tot mai evident faptul că o adevărată "reformă" presupune "coborârea" puterii din "sferele înalte" și aducerea omului din subterană la suprafață, în spațiul public, liber, în care ideile pot fi dezbătute. Dar acest lucru se poate realiza doar prin crearea acelei "societăți civile" despre care se tot vorbește. În consecință, vom continua dezbaterea pe acest site până la conturarea, prin ideile exprimate, a unui program de reformă a arheologiei din România. Așteptăm în continuare opinii, inclusiv cele de susținere ale "sistemului" actual. Singura condiție este ca intervențiile să fie de acum înainte semnate, în cazul "anonimelor" rămânând însă la latitudinea editorilor decizia asumării sau nu a responsabilității presupuse de conținutul textelor.

Dacă presa s-a adaptat imediat după 1989 la contextul democratic, dacă muncitorii au învățat repede mecanismele libertății și democrației (sub forma sindicatelor, grevelor), paradoxal, arheologia din România, compusă din oameni care clamează că sunt "de știință", "specialiști", "intelectuali", nu numai că nu este în stare să formuleze opinii referitoare la societatea contemporană (din acest punct de vedere, mă întreb în ce măsură mai este legitimă pretenția noastră de a "înțelege" trecutul) dar nu este în stare nici măcar să emită idei referitoare la propria organizare. Dacă nu vom reuși să aducem "puterea" în mijlocul nostru, dacă nu vom formula critici la societatea în care trăim, vom rămâne "specialiștii" care așteaptă anual finanțare pentru a ne juca de-a arheologia.

Oi placide privind nutrețul cu multă poftă¹.