A Grammar of the Archaeological Language: understanding the Romanian Archaeology

"Sferele înalte" ale puterii şi omul din subterană

Sorin OANŢĂ-MARGHITU



De mai multe ori a fost exprimată ideea că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi amânat declanşarea "scandalului Angelescu" după momentul lansării oficiale a celor trei crţi ăpublicate de către acesta. Astfel, d-l Angelescu şi cei care (încă) îl mai sprijină nu ar mai fi putut să aducă scuzele referitoare la "erori tehnice", "regretabile greşeli", "coincidenţă de texte" etc. Observaţiile primite ar fi corecte în cazul în care scopul ar fi fost demisia d-lui Angelescu. Dar, aşa cum am mai spus, nu acesta era obiectivul acţiunii noastre. Am dorit (şi dorim în continuare) ca www.archaeology.ro să fie un spaţiu în care să se exprime liber opinii referitoare la "starea" arheologiei din România, o continuare a unei dezbateri începută de noi cu ceva timp în urmă.

Din punct de vedere arheologic, declanşarea "prematură" a "scandalului" are mai mare relevanţă decât o acţiune pragmatică, de "demascare", a cărei finalitate ar fi fost o simplă demisie. "Scandalul" poate deveni un fel de "sondaj arheologic" cu ajutorul căruia putem pătrunde prin măştile care acoperă faţa arheologiei din România.. Câmpul arheologic fiind în strânsă relaţie cu cel social-politic, rezultatele acestui "sondaj" ar putea oferi informaţii sau, cel puţin, noi întrebări referitoare la întreaga societate contemporană.

În faţa unei neaşteptate "defecţiuni tehnice" a sistemului, membri ai comunităţii noastre arheologice - mai ales cei aflaţi în fruntea acesteia (care au, de asemenea, şi responsabilităţi politice) - au fost nevoiţi să reacţioneze, reacţiile fiind "indicatori" ai "stării actuale" a arheologiei (şi societăţii) româneşti. Măştile şi fardurile cu diferite mărci de înregistrare ("democraţie", "integrare", "management", "standarde") nu mai reuşesc să ascundă lipsa transparenţei, superficialitatea, atitudinile autoritare care se manifestă în arheologie şi politică.

Este, desigur, îngrijorător numărul mic al colegilor care şi-au exprimat liber opiniile pe acest site sau într-o altă manieră publică ("unde ne sunt colegii?", se întreabă Meta Sandu), dar sunt şi mai îngrijorătoare reacţiile "puterii" responsabile de arheologia din România. Primul fenomen se referă la lipsa "societăţii civile", al doilea la lipsa "culturii democratice" a puterii. Între aceste două fenomene sunt relaţii dialectice care au perpetuat în mare măsură sistemul (sau cel puţin multe practici ale acestuia) dinainte de 1989.

"Scandalul" din ultimele luni ne arată, pe de o parte, faţete pe care nu le cunoşteam (?) ale "puterii" şi, pe de altă parte, a scos la suprafaţă mesaje ale omului din subterană.

În primul rând este omul aflat în "sferele înalte" ale puterii care coboară în mijlocul nostru din când în când, fie prin intermediul cuvintelor tipărite în Monitorul Oficial, fie, mai des, sub forma unor epifanii, de obicei în cadru festiv cu ocazia unor vernisaje, manifestări jubiliare, comemorative şi de alte tipuri. Aceste manifestări urmează ritualuri stricte care îi legitimează poziţia în "sferele înalte" ale puterii. Nu îi plac ieşirile publice. Atunci când o face este de obicei forţat de presă. Fiind extrem de stângaci în spaţiul public de dezbatere a ideilor, preferă cadrul sigur al şedinţelor aflate în spatele uşilor închise. Propune cu dezinvoltură comisii de anchetă a căror componenţă nu o ştie nimeni. Nu ştie nimeni ce martori audiază comisia şi nici care este rezultatul anchetei. Omul din "sferele înalte" ale puterii ştie de la Turgheniev că energia este cea mai de seamă însuşire a unui om de stat. Aşa că repede-repede cele trei cărţi publicate (sau nu) de d-l Angelescu au fost cosmetizate şi aruncate pe site-ul Cimec. Dacă mai sunt şi (re)publicate în variantă (re)tipărită autorul riscă să nască invidii. Nouă variante de cărţi (trei seturi de câte trei) plus un set de "standarde şi proceduri"oficializate prin ordin de ministru, toate apărute în câteva luni reprezintă o realizare demnă de cartea recordurilor. Dar, în general, omul din "sfera puterii" apreciază liniştea. În consecinţă singura formă de comunicare cu cei aflaţi de cealaltă parte a uşilor închise, cu pământenii, sunt zvonurile. Aceştia află cu această ocazie că sunt "talibani", "frustraţi" şi "beţivi" care scriu pe un site pe care "oricum nu-l vizitează nimeni".

În al doilea rând, după declanşarea "scandalului" s-a activat şi omul din subterană. Ca de atâtea ori, omul din subterană acţionează când apare o situaţie de criză. Omul din subterană este harnic. În primul rând cară prin diverse contexte liste de susţinere. Pământenii nu ştiu câţi nefericiţi au semnat pe aceste liste şi nici cine sunt aceştia. Nu cunosc nici scopul adunării semnăturilor. Nefiindu-le destinate, pământenii bănuiesc că sunt folositoare în "sferele înalte" ale puterii. Nu se ştie, poate pică bine la dosar.

Apoi, omul din subterană comunică cu pământenii prin mesaje trimise prin poşta electronică. Punct ochit, punct lovit. Această invenţie a geniului uman îl scuteşte de postura penibilă, demodată în secolul nostru, a activistului de partid care duce munca de lămurire de la om la om. Fiind un om de bine, omului din subterană nu-i place să-şi pună numele pe producţiile sale intelectuale. Înfiinţează spontan asociaţii care militează pentru o arheologie curată. Omul din subterană are o experienţă îndelungată de promovare a produselor sale. Dar nu vinde şampon. Doreşte să desfiinţeze poziţia celuilalt prin intrarea cu bocancii în viaţa lui particulară. Nu dezbate. Combate. Omul din subterană nu are idei dar are interese, în consecinţă, printr-un proces freudian de proiectare a imaginii despre sine asupra celuilalt, crede că şi acesta are interese. Omul din subterană mai crede că ceilalţi îi împărtăşesc concepţia despre lume şi viaţă: Banii. De aceea mesajul omului din subterană este simplu: în spatele opiniilor exprimate liber se ascunde setea de bani. Omul din subterană are o perspectivă de latifundiar asupra arheologiei curate pentru care militează. Banii de la bugetul statutului devin bani "daţi de Angelescu". Păcatul cel mare al celor combătuţi de "curaţii" din subterană ar fi că aceştia critică după ce "au primit bani de la Angelescu". După ce ai primit bani, mai şi critici. Îmbuibaţi de "prime" provenite de pe şantierele ţării, publicând pe un site care din perspectiva lui i-ar îmbogăţi pe proprietari cu fiecare intrare, omul din subterană ne acuză pe cei care am scris aici că nu ne mai săturăm de bani.

Pe scurt, acestea sunt ocupaţiile de bază ale omului din subterană: liste de semnături şi mesaje de bună-credinţă. Obiectivele? Desfiinţarea poziţiei celor care au mişcat în front şi intoxicarea celorlalţi care ar putea să facă la fel. Reacţiile celor aflaţi în sau în apropierea "sferei puterii" şi acţiunile desfăşurate concomitent în subterană ne arată adevărata "stare" a arheologiei din România. Aceste feţe ale lui Ianus nu au nimic de a face cu (neo)liberalismul sau social-democraţia. Analogiile cele mai apropiate le găsim la începutul anilor '90 când puterea de atunci ne alinta cu termenul de "golani" iar, concomitent, "oameni de bine", prin mesaje de "bună-credinţă" trimise din subterană, ne acuzau că am primit blugi de la Raţiu.

Am sperat într-o "reformă" a arheologiei venită din "sferele înalte" ale puterii dar aceasta nu s-a produs. Devine tot mai evident faptul că o adevărată "reformă" presupune "coborârea" puterii din "sferele înalte" şi aducerea omului din subterană la suprafaţă, în spaţiul public, liber, în care ideile pot fi dezbătute. Dar acest lucru se poate realiza doar prin crearea acelei "societăţi civile" despre care se tot vorbeşte. În consecinţă, vom continua dezbaterea pe acest site până la conturarea, prin ideile exprimate, a unui program de reformă a arheologiei din România. Aşteptăm în continuare opinii, inclusiv cele de susţinere ale "sistemului" actual. Singura condiţie este ca intervenţiile să fie de acum înainte semnate, în cazul "anonimelor" rămânând însă la latitudinea editorilor decizia asumării sau nu a responsabilităţii presupuse de conţinutul textelor.

Dacă presa s-a adaptat imediat după 1989 la contextul democratic, dacă muncitorii au învăţat repede mecanismele libertăţii şi democraţiei (sub forma sindicatelor, grevelor), paradoxal, arheologia din România, compusă din oameni care clamează că sunt "de ştiinţă", "specialişti", "intelectuali", nu numai că nu este în stare să formuleze opinii referitoare la societatea contemporană (din acest punct de vedere, mă întreb în ce măsură mai este legitimă pretenţia noastră de a "înţelege" trecutul) dar nu este în stare nici măcar să emită idei referitoare la propria organizare. Dacă nu vom reuşi să aducem "puterea" în mijlocul nostru, dacă nu vom formula critici la societatea în care trăim, vom rămâne "specialiştii" care aşteaptă anual finanţare pentru a ne juca de-a arheologia.

Oi placide privind nutreţul cu multă poftă1.



Note:

1Timpuri Noi.

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro