Reacţii la plagiatul domnului Mircea Angelescu

Cazul Angelescu supus atenţiei preşedintelui Traian Băsescu în cadrul vizitei în Germania



In după amiaza zilei de 21 Martie 2005, preşedintele Traian Băsescu prezent la Berlin la o reuniune organizată de Deutsch Rumänisches Forum e. V. împreună cu Friedrich Ebert Stiftung, care a avut ca moderator pe doamna Dr. h. c. Susanne Kastner, Vizepräsidentin des Deutsches Bundestages, şi la care au fost de faţă înalte oficialităţi germane, a fost interpelat de catre dr. Nikolaus G. O. Boroffka, cu privire la atitudinea Ministerului Culturii şi Cultelor faţă de cele doua plagiate comise de directorul DGPCN Mircea Angelescu. Au fost expuse principalele date ale problemei, inclusiv OMCC 2392/06.09.2004 semnat de fostul ministru Răzvan Theodorescu prin care plagiatul a fost ridicat la rang de OM, ca şi faptul ca autorul plagiatului este unul dintre principalii coordonatori ai proiectului arheologic Roşia Montana.
(IMC)


Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro