Reacţii la plagiatul domnului Mircea Angelescu

Pentru un început de drum

Ion Motzoi-Chicideanu
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române



Ce s-ar mai putea spune acum faţă de al doilea plagiat dovedit al domnului Mircea Angelescu ? Ne găsim in faţa unui personaj care plagiază cu toptanul, urmărind, aşa cum bine s-a zis, poziţii administrative avantajoase, foloase şi prisoase… Neavând operă ştiinţifică proprie - cele câteva biete articole, dacă sunt şi acelea originale, nu pot fi considerate ca atare - o înlocuieşte cu aceste furturi, cu titluri pompoase ce sună bine din coadă, acumulând poziţii după poziţii, influenţă, în ultimă instanţă autoritate asupra unei profesii de care, iată cum prin proprii eforturi o dovedeşte, este total străin. Personajul s-a situat prin faptele lui în afara arheologiei, unde este limpede că nu mai are ce căuta.

Dar numai prin îndepărtarea lui nu se rezolvă deficienţele unui sistem care l-a produs. Şi când spun sistem mă gândesc în primul rând la acea structură funcţionărească ce pare specifică Ministerului Culturii. Faptul este probat prin intervenţiile celor două directoare adjuncte, a unui director plin si chiar a unui secretar de stat, care cu toţi au întors spatele adevărului mai mult decât săritor în ochi, încercând să-l apere pe plagiator, fie prin declaraţii cu totul ridicole, fie prin băşcălie de obor, fie prin invocarea unei prezumţii de nevinovăţie în flagrantă contradicţie cu faptele imparabil probate, adica fiecare după cum a putut. Într-o asemenea situaţie ne putem aştepta în orice moment la comportamente similare cu ale lui M. Angelescu, la alte ciocoisme funcţionăreşti care vor aduce noi pagube profesiei şi, nu în ultimul rând, la eforturile "sistemului" de a-l scoate la mal pe Angelescu, salvându-se astfel pe sine. De altfel aşa zisul "bine" făcut arheologiei de către plagiatorul Angelescu s-a concretizat prin crearea a tot felul de încropeli funcţionăreşti bătute-n cuie ce prin natura lor contravin arheologiei ca ştiinţă eminamente experimentală ce îşi creează singură propriile instrumente de lucru. Dinozaurii birocratici de genul Direcţiilor generale, şi puişorii lor cum sunt compartimentele, birourile, serviciile, cu 1-2 funcţionărei lipsiţi de orice fel de experienţă profesionala reală au intrat imediat în conflict cu centrele arheologice reale din ţară unde cercetarea ştiinţifică onestă încerca să-şi găsească cu greu rosturile ei proprii. Un exemplu îl constituie Registrul Arheologilor prin care s-a creat şi susţinut un sistem de "promovare" pe cât de rigid pe atâta de stupid şi care a deschis cale liberă imposturii. Aceiaşi impostură care a proliferat şi plagiatul.

Singura instituţie care putea opri valul de impostură îl constituie Comisia Naţională de Arheologie. Cu ani în urmă, Comisia Arheologică, un adevărat for ştiinţific, deţinea o poziţie autoritară în cel mai bun sens al cuvântului, poziţie de care impostorii treceau cu greu. Dar "prefacerile" - în cea mai mare parte "combinaţii" ale aceluiaşi M. Angelescu - prin care această comisie a devenit astăzi un soi de remorcă cu totul lipsită de însemnătate a Ministerului Culturii au dus astăzi la o stare ce nu mai poate fi tolerată. Un prin semn de schimbare ar trebui să fie o atitudine lipsită de echivoc tocmai faţă de plagiatul comis de al său iute de mână secretar, Comisia Naţională de Arheologie dând astfel prima proba dintr-un lung şir de autoexaminări la care este, trebuie să o recunoaştem, obligată dacă doreşte cu adevărat să-şi recapete independenţa şi autoritatea mai ales ştiinţifică pe care le merită, demnitatea pe care cu toţi i-o dorim şi pe care Angelescu i-a şterpelit-o. Aceleiaşi Comisii Naţionale de Arheologice îi mai revine şi datoria de sancţiona pe favorizatorii plagiatorului, oricare ar fi ei şi oriunde s-ar ascunde. Dar nu numai atât. Ordinul ministerial prin care plagiatul lui Angelescu a fost "botezat" - însuşit oficial în fapt - trebuie de urgenţă anulat. Pe cale de consecinţă Comisia Naţională de Arheologie va trebui să deschidă o dezbatere largă printre arheologii autentici, mai ales cei tineri, ale căror opinii trebuie să constituie solul fertil al stabilirii unor standarde profesionale reale.

Dar aceasta ar fi doar un început de drum, căci arheologia României aflată pe pragul integrarii în Uniunea Europeană are încă în faţă o cale lungă.

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro