Reacţii la plagiatul domnului Mircea Angelescu

Săritul peste cal ca instrument deontologic: "cazul Angelescu" văzut din vecinătatea apropiată

Dan Matei
director CIMEC


Nu numai că m-am ascuns după fusta adjunctei mele (Irina Oberländer-Târnoveanu), dar - laş - am tulit-o în Anglia cu 2-3 zile înainte de scandal. Mai mult, nu m-am învrednicit să dau la timp de o conexiune, astfel că am aflat de tărăşenie cu 3-4 zile întârziere, într-un internet-café londonez (scump pe deasupra) şi n-am răspuns la vreme scrisorii lui Tibi Vasilescu. Dar mi-am luat pedeapsa; şi cred că şi Irina m-a gratulat (în gând) la momentul potrivit.

Deşi nu sunt arheolog, risc un cuvânt în răspăr. Mă bag în vorbă fiindcă discuţia nu e - vom fi de acord - (strict) de arheologie. Şi putem avea acum şi ceva detaşare.

Declaraţie

Şi eu cred că în acest caz s-au înlănţuit o serie de erori, de care - în bună parte - îi aparţin d-lui Angelescu. Şi vă rog să vă amintiţi de fraza asta, de câte ori, citind mai jos, vi se ridică tensiunea.

Faptele

Acestea fiind zise, să privim mai de aproape faptele. Şi dacă se poate, nuanţat (suntem telectuali, nu ?). Ce văd eu (poate am mai uitat din detalii) ? Două lucruri foarte legate, totuşi distincte:

A. Un set de texte reglementative sunt preluate aproape verbatim de la o asociaţie foarte respectabilă, englezească, şi transformate în acte oficiale ale MCC.

B. Apare o carte sub numele d-lui Mircea Angelescu care cuprinde textele cu pricina, după ce au fost oficializate prin ordin de ministru, premerse de o introducere chiar semnată de d-l Angelescu.

Lucrul A.

                   E bine: s-au instituit regulamente (sau nu-i bine ?).
                   E bine: s-au luat preluat regulile unor oameni serioşi (sau nu-i bine ?).
                   E rău: s-au luat aproape verbatim. Cred că fie ar fi trebuit fie să se spună sursa răspicat (sunt sigur ca englezii s-ar fi bucurat), fie să se păstreze ideile şi să se schimbe formulările. Era (relativ) simplu.

                   Numai că erorile astea nu pot fi în întregime atribuite d-lui Angelescu. Sigur că i se pot atribui în mare parte, dar nu complet.

                   În plus - foarte important - să nu uităm despre ce fel de texte este vorba: nu e literatură şi nici contribuţie ştiinţifică. Este text normativ ! Iaca ce zice DEX:
                   PLAGIAT = Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală.

                   Acuma: ce sunt aceste regulamente ? Operă literară, artistică sau ştiinţifică ? Nu mi se par de nici una. Şi - să nu uităm: suntem în cazul A (acte oficiale, i.e. anexa la ordinul ministrului) - acestea nu sunt prezentate de d-l Angelescu drept creaţie personală.

                   Prin urmare, mi-e greu să etichetez "Standarde şi proceduri arheologice" instituite prin Ordinul ministrului culturii nr. 2392/06.09.2004 drept plagiat.

Lucrul B.

                   Editorul d-lui Angelescu zice că volumul a apărut aşa - i.e. sub nume de autor Angelescu - din greşeala lui. E bizar. Dar: cei care-l cunoaşteţi personal pe Mircea Angelescu, vi se pare o persoană lipsită de inteligenţă ? O fi având el păcatele lui, dar prost nu cred ca poate zice cineva că e. Acuma: şi mai bizar ar fi ca Mircea Angelescu să-şi închipuie că ar putea să-şi atribuie nişte regulamente oficiale, mai mult, preluate de la nişte englezi care au vitrina pe uliţa mare şi să nu se bage de seamă.

                   Sigur că aici d-l Angelescu poate fi învinuit de neglijenţă. Foarte rău, dar cam atât.

O să-mi spuneţi că erorile de pe cele două planuri se cumulează. Da, dar după umila-mi părere, pentru aceste erori, d-l Angelescu şi-a primit deja osânda, cu asupra de măsură. Sau credeţi că ar trebui lapidat în piaţa publică ? Sau, mai pudic, i-ar trebui administrată injecţia letală ? Totuşi, măsura ar trebui păstrată, chiar şi de cei care-l detestă pe d-l Angelescu.

Colaterale

În vâlvătaia discuţiei am auzit şi interesante chestii colaterale.

De pildă referinţele la susţinerea tezei de doctorat a d-lui Angelescu. Am fost şi eu de faţă şi am văzut doar feţe zâmbitoare. Pot să spun că în domeniul meu (informatică, documentaristică, care-o mai fi domeniul meu ?), susţinerea tezelor se bazează major pe anecdote şi istorii personale. E considerat cam deplasat să te apuci să faci caz de tehnicalităţi, când în sală e mămica emoţionată şi toată lumea ateaptă cşu nerăbdare să facă un studiu comparativ al trataţiei. La voi e altfel ?

Alta: eu, care mă dau ardelean şi acum - după 26 de ani de bucureştenism -, mă cam supăr când dau peste afişări de complexe ardeleneşti în faţa "miticilor". Ar fi vremea să ne debarasăm, fiindcă nu prea e cazul.

Alta: aud supărări de cum s-au împărţit banii de săpătură. Nu mă mir: am experienţă personală. Prin '94, '95 (parcă) eram membru într-un juriu, la Soros. Treaba juriului era să atribuie nişte bani unor proiecte, în cadrul unor concursuri. Cam de două ori pe ani, din - să zicem - 100 de proiecte, puteam atribui finanţare pentru 10. Cam asta era proporţia. Aşadar, 10 echipe ne iubeau, iar 90 ne detestau/urau. Aşa că mi s-a făcut onoarea de a fi inclus (măcar vremelnic) în oculta iudeo-masonică. Mutatis mutandis, aşa cred că se întâmplă şi cu banii de săpătură (şi în orice situaţie când banii nu ajung, for that matter). Nu vreau să zic că alocările s-ar face perfect (dar cum s-o determina perfecţiunea ?). Nici atunci şi nici acum. Dar ...

Alta: zice d-l Rusu: "Nici un program nu a promovat, dinspre autoritatea centrală, naşterea băncilor de date complementare CIMEC-ului, publicarea patrimoniului arheologic care zace în muzee sub un obroc mai straşnic decât documentele din arhive.". Întreb cu timiditate: cam de ce ar trebui să se promoveze "bănci de date complementare CIMEC-ului" ? Ce să conţină alea ? Sau să înţeleg că ar trebui să se dea bani publici pentru bănci de date concurente ? Cine e dispus să centralizeze datele, aşa cum o face CIMEC-ul ? Credeţi că e un job pasionant ? Păi eu văd destui arheologi care nu-şi fişează şi nu-şi publică propriile cercetări. Câţi ar vrea să fişeze siturile şi piesele cercetate de alţii ? Şi cine opreşte pe cineva să publice "patrimoniul care zace în muzee sub obroc" ? Sibienii cum de pot publica repertoriul lor ? Pe de altă parte, ştiţi multe materiale refuzate la publicare de către CIMEC, ca să fie nevoie de "bănci de date complementare" ? (Exagerând, desigur, e ca şi cum ai zice că ar trebui să se finanţeze şi un al doilea Registru Auto Român, ca să nu fie monopol.) Sau dacă CIMEC-ul n-ar fi la Bucureşti ar fi mai acceptabil ?

Legea consecinţelor neintenţionate

Bun. Acum Angelescu a demisionat. Mare victorie ! Vreau să vă aduc aminte că Ministerul a avut mari dificultăţi să angajeze oameni la Serviciul Arheologie. Să vedem cine o să fie acum dispus să se înhame la treaba - palpitantă de altfel, şi cu mari satisfacţii intelectuale - de a administra treburile arheologice. Sper că vă amintiţi cum era înaintea "erei Angelescu". Vreau să spun că - cel puţin cât vedeam eu - Angelescu şi-a slujit breasla cu osârdie. Prin urmare, demisia lui cred că este mai degrabă o pierdere pentru voi. Şi - dă Doamne să mă înşel - mă tem că veţi observa asta relativ repede. Vă urez să găsiţi iute un înlocuitor superior.

28.02.2005

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro