Un plagiat este rusine pentru cel care l-a comis. Nu este admisibila nici un fel de acceptare sau justificare a unui asemenea gest. Orice comentarii care urmeaza o alta directie sunt fie vorbarie goala, fie emanatii ale unor interese obscure, fie, pur si simplu, reflex al unui stadiu in periculos avans al prostiei. Faptul ca isi au, eventual, sursa in atasamentul unor prieteni sau comilitoni de orice natura nu face decit sa indice directia in care trebuie privit pentru a-i depista pe cei care asemanindu-se, se aduna.
Anatema se extinde inevitabil - si este drept sa fie asa - asupra comunitatii cercetatorilor din care, administrativ, cel care a plagiat face parte, daca aceasta ii considera gestul un nesemnificativ accident de parcurs.
Ineptele explicatii si justificari facute publice in legatura cu plagiatul lui Mircea Angelescu au avut un efect normal, adaugind rusinii ridicolul, grotescul. Aceasta ma face sa cred ca Mircea Angelescu nu are prieteni. Un prieten i-ar fi spus ca o asemenea defectiune trebuie asumata integral, l-ar fi ajutat sa-si regaseasca sursa demnitatii interioare (care, desi secata, poate fi, in cazuri fericite, regasita), l-ar fi sustinut in a crede ca demnitatea poate fi reconstruita, cu conditia ca aceasta reconstruire sa fie dorita si intemeiata. Daca printre prietenii pe care cred ca nu-i are s-ar fi gasit un preot, este posibil ca acesta sa fi riscat sa ne spuna tuturora " cine se simte fara de pacat, sa arunce primul cu piatra".
Cum insa deontologia profesionala nu este nici pe departe Evanghelie, arheologia nu este oficiata de preoti, iar Ministerul Culturii nu este confesional, este necesar ca Mircea Angelescu sa paraseasca orice rol de emisar al culturii romane. Aceasta nu este o pedeapsa ci o conditie a asanarii, cu efecte posibil benefice chiar pentru d-l in cauza. Si-ar acorda sansa nepretuita de a se putea dedica in viitor studiului si de a scrie acele carti pe a caror coperta sa-i fie asezat, in deplina onoare, numele.
Personal, nu doresc sa arunc cu pietre in Mircea Angelescu. Cred ca are suficienta energie pentru a reusi sa urmeze lungul drum al redobindirii de sine. Cum nimic nu este definitiv, in afara de moarte, are toate sansele sa-l parcurga. Pe linga asta, a scrie onest o monografie arheologica pare un fleac.
***
Refuz sa comentez aiuritorul mesaj transmis de Ministerul Culturii cu privire la acest caz. Pentru a nu-mi pierde iluziile, ma voi preface a crede ca a fost "o regretabila eroare", ca au fost incurcate ciornele , disketele, CD-urile, ca un virus perfid si extraterestru a deturnat textul, la urma urmei ...o mîna dusmanoasa...Nu-mi ramine decit sa astept ca un duplicat al unui personaj care conduce destinele stiintifice ale unui institut de profil sa-si asume cu generozitate, virusarea. In caz contrar, as fi obligata sa consider acel mesaj, moralmente, un plagiat. Dupa un gen de atitudini impotriva carora, acum vreo doua luni, cu oarecare sperante, am votat.
Acest joc al autoamagirii nu poate merge insa pina acolo incit sa nu astept o iminenta manifestare publica din partea conclavului care conduce institutul de cercetare din care d-l in cauza face parte. In caz contrar, s-ar putea crede ca in cercetarea romaneasca plagiatul este unul din aspectele normalitatii..
dr. Monica Margineanu Carstoiu
Institutul de Arheologie "Vasile Parvan”
Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro |