Reacţii la plagiatul domnului Mircea Angelescu

Răspuns la o invitaţie la meditaţie...

Ion Motzoi-Chicidean
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române



Păi haideţi breslaşilor, haideţi instituţiilor -directorilor plini şi adunjcţi -, să medităm cum funcţionează breasla arheologilor şi instituţiile care o reprezintă...

1 - Totul a început cu un plagiat al directorului de la Direcţia Monumente Istorice şi Muzee a Ministerului Culturii şi Cultelor.

2a- şi mai vine... - După aia, breasla arheologilor a recţionat prin Tiberiu Vasilescu protestând împotriva plagiatului grosolan, punând pe două coloane textul englez original şi ce a putut să scoată de acolo Angelescu. Au urmat, tot din partea breslei proteste, solidare cu reclamagiul T. Vasilescu.

3a-b - După aia au apărut reacţiile instituţiilor solidare cu plagiatorul M. Angelescu. Prima dintre ele a fost scrisoarea aşa zis oficială a directoarei adjuncte de la INMI, deşi recunoaşte, la înghesuială fiind, greşeala regretabilă reprezentată prin apariţia cărţii directorului de la DMIM, cu fonduri dela INMI, adică bani din bietele noastre buzunare, adică şi ale breslaşilor. După aia a reacţionat, directoarea adjunctă, iar directoare adjunctă, de la CIMEC, care ne învinueşte pe toţi cei ce suntem alături de Tiberiu Vasilescu, împotriva plagiatului, că reacţionăm cam târzior, căci produsul directorului de la DMIM, a fost născut - publicat ca proiect -, botezat - discutat şi avizat de CNA - şi, ajuns la oarece vârstă, cum bine zice dna directoare adjunctă de la CIMEC, i s-a dat drumul prin lume - publicat din bani publici de către INMI !

4 - Desigur că ne lipseşte, spre un deliciu total, reacţia directorului, de data asta plin, al DMIM, dar la fel de plin şi puternic pitulat după fustele adjuncte şi sublim ajutătoare de la INMI şi CIMEC...

Ajunşi, cu chiu cu vai la capătul meditaţiei, e uşor să vedem că breasla a strigat împotriva furtului, iar instituţiile care o reprezintă încearcă să-l acopere.

Şi ăsta e un motiv de meditaţie, măi breslaşilor!

Şi ăsta e un motiv de meditaţie, stimată doamnă Ministru!

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro