Apariţia, în noiembrie 2004, a publicaţiei "Standarde şi proceduri în arheologie", sub semnătura d-lui dr. Mircea Angelescu, director al Direcţiei Monumente Istorice şi Muzee din Ministerul Culturii şi Cultelor, stârneşte de câteva zile o dispută în lumea arheologică. Afară de aceasta, cel puţin în aparenţă, autorităţile competente nu ştiu nimic...
Încerc să rezum situaţia, atât pentru colegii arheologi, cât şi pentru oricare alte persoane care ar putea fi interesate de acest subiect cu o evidentă portanţă în profesiunea arheologică, cât şi în ceea ce priveşte structura instituţională, indiferent de cine se află la cârma puterii executive.
Publicaţia amintită este într-o proporţie covârşitoare o copie tradusă din engleză a unui document aflat pe un site din Marea Britanie. "Anatomia comparată" a celor două apariţii susţine irefutabil concluzia enunţată. De altfel, din toate reacţiile manifestate până în momentul de faţă, nici una nu contestă această evidenţă. În schimb, d-na dr. Dana Mihai, director ştiinţific la Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, sub egida căruia a fost tipărită publicaţia amintită mai sus, susţine că a fost o "regretabilă eroare", aparţinând editurii…, faţă de care îşi asumă toată răspunderea, inclusiv materială, fiind vorba de bani publici. La fel şi dl. dr. Angelescu, care susţine că va urmări în instanţă "regretabila eroare", fără a mai face alte comentarii. Totodată, d-na dr. Mihai găseşte că aceia care au sesizat "regretabila eroare" s-au "lansat într-o adevărată campanie de denigrare în rândul arheologilor". D-na Irina Oberländer-Târnoveanu, director adjunct la CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, consideră că este potrivit a medita asupra unei întrebări: "cum de s-a observat abia acum ? Rămâne să medităm cum funcţionează breasla arheologilor şi instituţiile care o reprezintă..." Totodată, d-na director Oberländer-Târnoveanu ne aduce la cunoştinţă că dl. dr. Angelescu a colportat aceste informaţii, oral sau în scris, încă mult înainte de a le strânge sub forma unei publicaţii în nume propriu.
De cealaltă parte câţiva colegi din lumea arheologilor şi-au manifestat poziţia în raport cu evenimentul editorial al d-lui dr. Angelescu. Ceea ce am văzut eu, până în momentul de faţă sunt expresii de dezaprobare, toate, cu diferite nuanţe, mai apropiate sau mai depărtate de subiectul în sine. Totodată, în presa centrală au apărut câteva articole referitoare la subiect.
Comentarii:
1. "anatomia comparată" a publicaţiei d-lui dr. Angelescu şi a celei de pe site-ul britanic arată indubitabil că e vorba, în covârşitoare pondere, de o simplă traducere, trecută la un moment dat sub nume de autor. Anterior, după cum ne-a informat d-na Oberländer-Târnoveanu, dl. dr. Angelescu a prezentat aceeaşi traducere în diferite ocazii şi instanţe, fără a menţiona niciodată că e vorba de o simplă traducere. Fără să vrea, d-na Oberländer-Târnoveanu se constituie într-un martor al circumstanţelor agravante faţă de dl. dr. Angelescu, deşi intenţia care se deduce din textul semnat de domnia sa este către blândeţe şi reflecţie. Reflecţie la ce? La o serie de fapte evidente pe care le enumeră?
2. D-na dr. Mihai, amintită anterior, ia asupra domniei sale răspunderea morală şi materială pentru "regretabila eroare". Fără îndoială este lăudabil, chiar mişcător. Din păcate, oricum am privi acţiunea domniei sale, nu poate fi vorba decât de o explicaţie puerilă, inconsistentă, la fel ca aceea a d-lui dr. Angelescu. Iată argumentele:
a. atunci când o publicaţie se face din bani publici există o procedură clară: manuscrisul se prezintă pentru referat la cel puţin două persoane din domeniu care au obligaţia de a-şi formula o opinie în scris.
b. ulterior, după ce se aprobă finanţarea, manuscrisul se înaintează editurii, care, după ce execută tehnoredactarea are obligaţia de a prezenta autorului forma în care se va face publicaţia; editura nu poate face tipărirea decât cu aprobarea numită "bun de tipar", semnată olograf de către autor.
c. admiţând, în continuare, că dl. dr. Angelescu ar fi fost victima inocentă a unor greşeli concertate, a trecut negreşit destul timp în care domnia sa, în mod firesc, ar fi trebuit să ceară, în mod public, retragera tirajului incriminat şi îndreptarea tuturor greşelilor, oglindit într-un nou tiraj. De ce nu a făcut acest lucru?
d. admiţând că aceste proceduri obligatorii nu au fost respectate, se constată următoarele: publicaţia semnată de dl. dr. Angelescu are referiri (note) infrapaginale, încât este imposibil de crezut că la editură "regretabila eroare" s-a soldat în aşa fel încât numai referirile la lucrarea tradusă din engleză şi copiată în nume propriu au fost înlăturate selectiv, iar celelalte referinţe au rămas pe locul lor potrivit;
e. în ultimă instanţă, dacă am crede că dincolo de aceste imposibilităţi dl. Angelescu este o victimă a unor greşeli tot mai mari şi succesive, în continuare avem de a face cu o simplă traducere, în general corectă, a unui text de pe un site străin, care nu poate fi în nici un caz considerată ca o publicaţie originală, sub semnătură proprie. Dl. dr. Angelescu ar fi putut, cel mult, să-şi atribuie calitatea de traducător, dacă ar fi avut dreptul de copyright asigurat. Unde este acesta, cel puţin?
Concluzii:
a. Este într-adevăr cât se poate de regretabil şi real că ne aflăm în faţa unui plagiat. Admit că dl. dr. Angelescu, după ce a prezentat în repetate rânduri o creaţie care nu îi aparţinea, poate să fi uitat că nu a fost făcută de domnia sa. Obişnuit cu ea, i-a devenit o a doua natură, a început să creadă în ea ca într-o creaţie originală, mai ales de când devenise exprimată într-o limbă neolatină, limba română. Este problema domniei sale. Singura soluţie pentru a-şi salva, măcar o parte din onoare, ar fi aceea a unei demisii. În ceea ce o priveşte pe d-na dr. Mihai, intenţiile sale de "acoperire" sunt neîndoielnic lădabile... Însă, singurul lucru pe care nu-l pot înţelege este, dacă îşi recunoaşte "regretabila eroare", de ce devine agresivă, folosind expresia infamantă "campanie de denigrare în rândul arheologilor"? Cel care greşeşte, dacă a fost şi cazul domniei sale, nu trebuie să ceară scuze doar formal, după cum pare să fie cazul...
b. Dincolo de situaţia d-lui dr. Angelescu, cel puţin până în momentul de faţă, avem de a face cu un aparent mister. Autorităţile competente în a lua o atitudine par să nu ştie nimic, deşi fiecare minister are un aparat de monitorizare a mass-media. Cer pe acestă cale, în calitate de cetăţean şi arheolog, un răspuns din partea celor îndrituiţi să ofere un răspuns oficial.
c. Este cât se poate de evident, aici nu mai este vorba de situaţia particulară a d-lui dr. Angelescu, arheolog şi director al Direcţiei Monumente Istorice şi Muzee din Ministerul Culturii şi Cultelor, ci în ansamblu de credibilitatea instituţiilor statului şi a acelora care gestionează puterea executivă. Este vorba, în esenţă, de situaţia în care o persoană dintr-o înaltă poziţie instituţională a greşit grav şi nu găseşte de cuviinţă, în ciuda realităţii fruste, să îşi asume consecinţele, ci vehiculează scuze ridicole şi inconsistente. De mai multă vreme România, prin vocile sale cele mai autorizate, afişează intenţia lăudabilă de a ne integra în Uniunea Europeană. Din păcate, păstrarea sub "tăcere oficială" a unei situaţii ca a aceleia prezentate, vine pe deplin în contradicţie eforturile de integrare.
18. 02. 2005
Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro |
