|
|
|
|
Arheologia din România și economia de piață: standarde, proceduri, tehnici de management
|
|
|
|
|
|
|
Așa cum am arătat și în alte pagini din cuprinsul temei de față, referitoare la practica arheologică din România, considerăm că una dintre principalele caracteristici ale arheologiei din România este conservatorismul, manifestat și prin discursul său monoton, arid, rupt de prezent, prin lipsa interpretărilor referitoare la societățile din trecut, neimplicarea, prin dezbatere și critică, în problemele societății contemporane. Conservatorismul arheologiei din România, transformat într-o adevărată ortodoxie, este un efect al centralismului impus de sistemul nostru academic, universitar și, în general, instituțional. Adică, lipsa inițiativelor de "reformare" a arheologiei din România decurge din lipsa dezbaterii, descurajate, în mare măsură, de acest sistem care privește atitudinile critice drept "erezii".
Credem că "reforma", în sens democratic, a arheologiei din România trebuie să aibă ca scop crearea unei "piețe" libere a ideilor, a diferitelor stiluri de gândire, de interpretare, scriere, publicare a trecutului, aflate într-o continuă dezbatere. Cu alte cuvinte, reforma ar trebui să aibă ca efect nu re-crearea unei "arheologii românești", probabil, pe alte fundamente, dar la fel de centralizate și intolerante, ci nașterea mai multor "arheologii" în România, în care fiecare arheolog să-și găsească locul, să-și poată promova liber ideile referitoare la trecut, dar și la probleme din prezent, chiar dacă acestea nu concordă cu ortodoxia sistemului.
Pentru a organiza această "piață" liberă a ideilor, credem, de asemenea, că măsurile administrative, legislative, de reformare a câmpului arheologic din România trebuie să aibă în vedere, în primul rând, descentralizarea sistemului academic, încurajarea inițiativei private și organizarea cadrului legal în care să aibă loc participarea și competiția proiectelor de cercetare.
De aceea, credem că este binevenit orice prilej de continuare a dezbaterii inițiate de site-ul nostru referitoare la arheologia din România. Un asemenea pretext este apariția recentă, sub egida Institutului Național al Monumentelor Istorice (București), a trei cărți (Standarde și proceduri în arheologie, Arheologia și tehnicile de management și Arheologia preventivă în context european), al căror autor este dr. Mircea Victor Angelescu - director al Direcției Monumente Istorice și Muzee a Ministerului Culturii și Cultelor și totodată cercetător științific în cadrul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române.
În mare măsură, publicarea acestor cărți reprezintă o încercare de reformare "de sus în jos" a arheologiei din România, de adaptare a acesteia la economia de piață, prin impunerea unor standarde și proceduri cu valoare juridică și încurajarea adoptării unor tehnici de management.
Încercând să organizăm un spațiu al dezbaterii, lansăm în cadrul temei noastre un capitol special care să cuprindă atât recenzii ale cărților publicate de Mircea Angelescu, cât și opinii referitoare la ideile cuprinse în acestea.
Începem cu prima carte (Standarde și proceduri) deoarece am constatat că plagiază Standards and guidance, editată de Institute of Field Archaeology din Marea Britanie. Mai mult, aceleași Standarde și Proceduri au căpătat valoare juridică prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2392 din 6.09.2004.
Faptul că în România, "soluțiile" prezentate de Mircea Angelescu nu izvorăsc din dezbatere și polemică, ci sunt traduse după literatura specifică occidentală și apoi aplicate pe cale administrativă într-o formă mai mult sau mai puțin modificată/adaptată creează impresia că orice schimbare nu poate fi înfăptuită decât printr-un act de voință a celor care guvernează.
Încercând totuși să rămânem într-un spațiu al ideilor și discuțiilor, ne rezumăm deocamdată la semnalarea acestui plagiat pentru ca, ulterior, să publicăm recenzii, comentarii, opinii referitoare mai ales la originalul britanic (cu alte cuvinte să vedem în ce măsură aceste standarde și proceduri pot conduce la "reformarea" practicii arheologice din România), dar și la celelalte două cărți publicate de Mircea Angelescu.
Alexandru Dragoman Sorin Oanță-Marghitu Tiberiu Vasilescu Vlad V.Zirra | | Mircea ANGELESCU, Standarde și Proceduri în arheologie
* Puteți trimite recenzii, opinii și comentarii referitoare la cărțile menționate la adresa: contact@archaeology.ro
| |
|
|