European Archaeology - online
Welcome
Content
    Studies
    Special
    sections
    Fieldwork
    Book reviews
Citation of Papers
Editorial Board
 
 

Observații asupra complexului de cult din epoca bronzului de la Sărata Monteoru-Poiana Scorușului1

Ion Motzoi-Chicideanu


    Pentru studiul comportamentului funerar în aria Monteoru, și nu numai, de o importanță cu totul aparte este complexul situat în imediata apropiere a stațiunii eponime, în locul denumit Poiana Scorușului. Cercetarea a început printr-un sondaj restrâns în1943 căruia i-au urmat două campanii de săpături în 1952 și apoi în 1954, în acest fel fiind dezvelit parțial un ansamblu cu o structură complicată a cărui interpretare este și astăzi controversată. În campania din1952 a fost cercetată o suprafață de 125 mp pe care au fost găsite ruinele in situ ale unei construcții cu un soclu din pietre legate cu lut, pereții fiind din lut amestecat cu paie și lipit pe o împletitură din pari și nuiele groase, după cum o dovedeau porțiunile de pereți păstrate. Întreaga construcție fusese incendiată, pereții dărâmându-se către interior, dedesubtul lor fiind descoperite "oase omenești, uneori porțiuni din corp, care își păstrează articulațiile, împreună cu vase sparte pe loc. S-au putut delimita două complexe deosebite în curprinsul cărora oasele par a întregi un schelet lângă care se găsesc două vase sparte pe loc". După materialul ceramic "construcția" astfel descoperită a fost atribuită fazei Ic3 și apreciată ca fiind "legată de înmormântările din această perioadă"2. Săpăturile în Poiana Scorușului au fost reluate în 1954, rezultatele lor fiind făcute cunoscute printr-un alt raport, la fel de succint, de săpătură3. Spre deosebire de raportul precedent, de data aceasta se afirma fără echivoc: "construcția funerară a fost un imens rug, de formă rectangulară", interpretare care a fost apoi reținută. Față de anul 1952, săpăturile din 1954, după cum reiese din raportul menționat, au adus o serie de date noi. În primul rând se preciza că "locul de rug" a fost amenajat cu pavaje succesive -3 sau 4 la număr-, care folosiseră fie pentru consolidarea terenului, fie pentru arderea cadavrelor, acțiune considerată ca repetată, căci așa se explica formarea unor straturi, mai ales în partea de sud a complexului, groase de 8-12 cm și constituite din oase calcinate, cărbune, cioburi, deasupra ultimului găsindu-se "vase mari sparte pe loc și bucăți întregi de schelete rămase de la ultimele încinerări". O altă noutate era identificarea unei alte construcții, ulterioare rugului, dar aparținând aceleiași faze. Tot în 1954 a mai fost cercetată parțial o altă structură alcătuită din bolovani de dimensiuni mari, aflată sub rug, alături de "ruinele" acesteia fiind descoperită și o vatră in situ. Pe baza materialului ceramic această construcție a fost încadrată fazei Ic4. În sfârșit, pe latura de nord-est a "rugului" a mai fost dezvelit, tot parțial, un "zid" din bolovani de dimensiuni mari, apreciați ca fiind așezați pe un "val" de pământ. Stratigrafic se constata că "zidul" suprapunea construcția Ic4, căreia îi urma, în același timp fiind "sigur anterior" rugului. Ca și pentru săpăturile din 1952 și în cel de al doilea raport se afirma că structura identificată în 1952 a fost "dezvelită în întregime". Prezența osemintelor umane justifica legătura dintre construcția identificată și obiceiurile mortuare, iar faptul că aceste oseminte erau arse, chiar dacă uneori incomplet, căci altfel nu s-ar fi putut păstra conexiunea anatomică, era considerat ca o dovadă a practicării incinerației "ca rit funerar al tribului", chiar dacă lipsa mormintelor de incinerație contemporane ridica semne de întrebare. În 1960, într-o prezentare mai largă a epocii bronzului din România, I. Nestor, precizând că rugul de la Poiana Scorușului nu a fost cercetat în întregime și subliniind faptul că pentru vremea respectivă nu se cunoaștea (până la vremea aceea) nici un mormânt cu urnă, față de numeroasele morminte de inhumație deja cunoscute, lăsa loc presupunerii că "rugul amintit reprezintă altceva (sacrificii ?) și nu modul obișnuit de înmormântare 4. Din păcate rezervele lui I. Nestor nu au fost considerate demne de atenție, astfel că de-a lungul vremii "rugul" de la Sărata Monteoru - Poiana Scorușului a fost menționat ca atare în repetate rânduri, în ciuda documentării arheologice insuficiente5. În sfârșit, cu totul recent, a fost publicat un vast raport asupra săpăturilor din anii 1952 și 1954, în care E. Zaharia își reafirmă înterpretarea mai veche, drept rug de incinerație, pentru complexul din Poiana Scorușului6. De data aceasta au fost publicate câteva planuri și profile ale săpăturilor mai vechi, precum și o serie de materiale - ceramică, piese din os, silex - descoperite în special în complexul atribuit fazei Ic3. În concluzie se afirmă următoarele: "Rezumând cele expuse mai jos (sic), structura rugului a fost următoarea: au fost trei rânduri de mici pietre de râu, între care erau straturi groase de 3-5 cm din oase calcinate foarte mărunte (așchii) și fragmente mai mari, împreună cu foarte mult cărbune și cenușă, fragmente ceramice și alte piese fragmentare mai mari din inventarul funerar al incineraților. Schelete aproape întregi sau fragmente din schelete cu oasele răvășite, dar în conexiune anatomică, s-au găsit numai pe nivelul 2 și 3 al rugului; lângă acestea au fost găsite vase mari sparte pe loc din inventarul funerar; multe fiind arse puternic secundar, fapt care ne asigură prezența acestor obiecte la incinerarea cadavrului. După resturile rămase, reiese că rugul a fost folosit în etapa MIc3, ca platformă de ars cadavrele împreună cu inventarul lor, după care părțile mai importante erau luate și îngropate în pământ. Formarea stratului de cărbune cu oase mici (așchii) calcinate, la toate nivelele de folosire a rugului, ne indică și existența unor morminte de incinerație în necropolele corespunzătoare etapei Ic3, lucru confirmat de descoperiri asemănătoare ca cele de la Cândești-Vrancea sau Cârlomănești (Buzău) 7.

     Importanța descoperirii de la Poiana Scorușului a determinat reluarea cercetărilor arheologice în anii 1994-19958. Rezultatele celor două campanii, dintre care cea din 1995 s-a desfășurat în două etape Iulie și Septembrie9, au fost prezentate foarte pe scurt, cu atât mai mult cu cât se conturase deja o controversă în ceea ce privește interpretarea complexului10.

     În cadrul ansamblului din epoca bronzului de la Sărata Monteoru, Poiana Scorușului este situată la altitudinea de 247 m și la circa 150 m sud-sud-est față de așezarea de pe Cetățuie. Cercetările arheologice întreprinse de-a lungul vremii au dus la descoperirea mai multor zone funerare denumite Cimitirul 1-4, ca și la identificarea altora. Toate acestea sunt dispuse pe pantele dealului Cetățuia sau pe dealurile imediat învecinate11 (Fig. 1). Dacă cimitirul 3 este situat pe un deal aflat la nord-est de Cetățuie, cimitirele 1, 2 și 4 sunt dispuse chiar pe pantele acesteia, fără îndoială fiind vorba de o singură zonă funerară a stațiunii eponime, care pare fragmentată datorită hazardului cercetării. Poiana Scorușului nu face parte din această zonă funerară, ea fiind situată pe un platou relativ îngust legat de dealul Cetățuii printr-un "pod" îngust denumit de colectivul de șantier "Col". Complexul despre care este vorba se află amplasat pe acest mic platou într-o adâncitură naturală, de forma aproximativă a unei trepte orientate către NE și adâncă inițial de circa 3 m. Dacă spre V și SV treapta a putut fi evidențiată, către NE și E aceasta coboară în pantă către limita propriu zisă a micului platou denumit Poiana Scorușului. Observația are importanța ei căci forma naturală a terenului se pare că a determinat în bună măsură structura complexului.

     Săpăturile din 1994 și 1995 au întâmpinat o serie de dificultăți. În primul rând este vorba de deranjamentele datorate cercetării cimitirului din sec. VII, care deși nu au pătruns în adâncime, au dus totuși la deplasarea depunerilor de deasupra complexului ceea ce nu a mai permis identificarea cu precizie a nivelului de călcare corespunzător acestuia. Împădurirea terenului prin anii 1960 a restrâns aria de cercetare la fel ca și lărgirea unei viroage naturale aflată către nord. În sfârșit, imposibilitatea corelării noilor săpături cu cele din anii 1952-1954 - lipsind punctele de reper vechi - a obligat colectivul de cercetare să reconstituie în teren prin săpături traseele vechilor secțiuni și suprafețe. Odată realizat acest lucru s-a putut constata că întregul complex a fost "îmbucătățit" prin săpăturile vechi, mai ales cele din 1954, astfel că astăzi este deosebit de dificil să se reconstituie aspectul și dimensiunile inițiale ale complexului dezvelit (Fig. 2-3).

     Cercetarea s-a efectuat prin două secțiuni "în cruce" care trebuiau să identifice poziția exactă a complexului, iar apoi prin deschiderea a trei suprafețe menite cercetării în detaliu (Fig. 4). Datorită unor condiții obiective săpătura nu a atins pământul viu decât în suprafața P.7-2 și în capătul de vest al secțiunii Vest, unde, de altfel, s-a surprins cu claritate și limita apuseană a complexului. În rest cercetarea s-a oprit la nivele diferite, iar în suprafața P.7-3 s-a oprit la nivelul la care au fost dezvelite pe o mică porțiune două rânduri de bolovani din piatră de mari dimensiuni, dispuși, cel puțin aparent, în asize, structură care aparține construcției identificate în 1954 și atribuită (fazei Ic4". Dificultățile cercetării au fost sporite și de faptul că întregul complex fusese acoperit cu pământul scos din săpături, uneori fiind posibile confuzii între depunerile in situ și cele datorate astupării. În 1994 în secțiunea Nord a fost dezvelită la – 0.15-0.25 m de la nivelul actual de călcare, o massă alc ătuită din bolovani de râu și bucăți de chirpic ars la roșu. După Eugenia Zaharia era vorba de partea superioară a “rugului” păstrată in situ, fiind și înregistrată ca atare (Fig. 5-6). În Iulie 1995 am dispus demontarea acestei masse și dedesubtul ei am găsit o monedă de 5 bani din 1953, iar puțin mai jos, la răzuială, a apărut foarte clar traseul uneia din secțiunile săpate în 1954.

     Observațiile stratigrafice s-au făcut în special pe pereții de nord, est și sud ai suprafeței P.7-2, precum și pe pereții secțiunilor în cruce sau ai celorlalte suprafețe, sau pe martori stratigrafici intermediari. Cel mai elocvent este profilul de sud al S-P.7-2 (Fig. 7-8) pe care s-a putut înregistra o secvență stratigrafică care, după părerea mea, relevă structura complexului. Cele mai vechi urme sunt reprezentate prin Gr. 8a-b, în fapt două gropi care se întretaie așa cum s-a putut vedea și în plan (Fig. 9). Ambele gropi au fost săpate în depunerile de lut steril, dar nivelul lor de săpare nu mai este păstrat, ceea ce se poate observa pe profil. Umplutura gropilor este constituită dintr-un sol negru-cenușiu în care s-au găsit bucăți mici de chirpic, granule de cărbune și câteva cioburi dintre care unele cu un decor specific pentru ceea ce se numește (faza Monteoru Ic4-2". În aceiași poziție stratigrafică cu Gr. 8a-b, tot în S.P.7-2 au mai fost descoperite gropile 5, 9 și 10. Dacă în cazul Gr. 5 și 10 în umpluturi nu s-au găsit materiale arheologice, în Gr. 9 s-a găsit o bună parte din scheletul unui animal - probabil o ovicaprină - ceea ce ar putea indica eventual un caracter de cult al gropii. Suprapunând direct Gr. 8a-b se întinde un strat de pământ cenușiu lutos cu material arheologic reprezentat prin fragmente ceramice, oase de animale - subliniez nearse -, pietre de râu mici. Acest strat "urcă" spre vest, dincolo de limita Gr. 8a-b suprapunând direct straturile de lut galben steril. Această observație, coroborată cu lipsa nivelului de săpare al Gr. 8a-b, indică cu claritate că stratul de sol cenușiu a fost depus într-o adâncitură amenajată prin taluzarea malului ei de vest, fapt care explică "panta", ca și faptul că stratul cenușiu cu material suprapune mai întâi lutul galben închis și apoi pe cel de dedesubtul acestuia.La partea inferioară a stratului cenușiu-lutos, aproximativ în mijlocul suprafeței P.7-2 a fost descoperită vatra 2 constituită dintr-o crustă subțire din lut, arsă la cărămiziu-gălbui. Sub crusta vetrei stratul înroșit de foc era gros de circa 1-3 cm, semn că vatra nu a funcționat mult timp. Este posibil ca vatra 2 să indice nivelul de călcare de la care au fost săpate gropile 5, 8a-b, 9 10 dar o relație arheologică directă nu s-a putut surprinde. În strat cenușiu s-au găsit fragmente ceramice care, după forme și decor, aparțin stilului Monteoru Ic3. Către nord-est, peste stratul cenușiu-lutos se întindea o lentilă de lut cafeniu închis, fără material arheologic. O apariție stranie o constituie două gropi de par adâncite în stratul cenușiu-lutos, pătrunzând până în solul steril. Gropile au o adâncime de circa 0.60-0.70 m și un diametru de circa 0.20 m. Nivelul lor de săpare a fost distrus și suprapus de alte straturi astfel că nu se mai poate preciza care este relația lor cu stratul negru-cenușiu și nici cărei structuri au aparținut. Suprapunând direct stratul cenușiu-lutos și lentila cafenie, precum și cele două gropi de par, se întinde un strat de pământ cenușiu-verzui, cu multe pietre de râu printre care se găsesc cioburi de stil Ic3. Această depunere, cu o grosime medie de circa 0.25 m, s-a găsit pe toată suprafața P.7-2, ca și în celelalte două în porțiunile ce nu fuseseră afectate de vechile săpături din anii 1952 și 1954. Pietrele de râu din această depunere sunt deosebit de numeroase și constituie o "pânză" compactă ce se întindea la baza întregului complex.Din nou către nord-est, deasupra stratului cenușiu-verzui s-a identificat o altă lentilă, mai groasă către mijlocul complexului, constituită din lut galben, evident purtat, în care s-au găsit extrem de puține fragmente ceramice și câțiva bolovani de râu. Peste lentila de lut galben se găsește un strat de lut castaniu, foarte compact și complet lipsit de material arheologic. Acest strat de lut este suprapus la rândul său de de o altă lentilă de lut galben, mai groasă la centru si subțiindu-se către sud-vest. În această lentilă s-au găsit câteva pietre și cioburi tot de stil Ic3. Peste lentila de lut galben se întinde apoi un strat gros de circa 0.15 m în medie constituit dintr-un sol cenușiu în care s-au găsit din nou fragmente ceramice Ic3 și rare pietre de râu. Urmează apoi un strat gros de circa 0.50-0.70 m delut vinețiu, foarte compact și complet lipsit de material arheologic. Peste acesta se întinde un strat de pământ castaniu în care se găsesc numeroase pietre de râu, lentile scurte de arsură neagră, cioburi de stil Ic3, fragmente mici de oase, dintre care unele calcinate. Pe profilul de sud al suprafeței P.7-2 se observă cum această depunere a fost deranjată ulterior, foarte probabil în cursul săpăturilor făcute după 1954 pentru cercetarea cimitirului din sec. VII-VIII p. Chr., un fragment ceramic de această vreme fiind descoperit în 1994 în umpluturile respective. Tot în suprafața P.7-2 s-a mai înregistrat o altă secvență stratigrafică, care completează observațiile făcute pe profilul de sud. Este vorba de un profil longitudinal înregistrat pe ceea ce a fost păstrat din complex în cursul săpăturilor din anul 1954 (Fig. 10-11). Succesiunea stratigrafică este identică cu cea de pe profilul de sud. Nu au mai fost înregistrate umpluturile din anii 1952 și 1954. Elementul nou înregistrat este constituit de stratul gros de circa 0.10-0.15 m din chirpici cu amprente de pari și nuiele care zace in situ, imediat peste depunerea cu urme de arsură neagră. Este vorba, fără nici o îndoială, de resturile de pereți ale unei structuri ce a fost ridicată deasupra complexului și, ulterior, incendiată. Sub aceste resturi de pereți au fost găsite în cursul săpăturilor mai vechi acele resturi de schelete umane, cu oasele în conexiune anatomică și cu vase sparte pe loc alături...

     În cursul anilor 1952 și 1954 situația înregistrată pe plan era considerată ca reprezentând “nivelul 3 și ultimul de folosire al rugului”. Pe planul publicat în 200112, au fost înregistrate mai multe oase umane nearse, între care și un craniu trepanat, resturi care nu ar fi avut ce căuta pe un “rug de incinerație”, la fel ca și un inel din os, un pandantiv din dinte de animal, alături de două instrumente din os, toate păstrate integral13, de care mă întreb cum au scăpat focului !? și pe planul pentru “nivelul 2 al rugului” sunt din nou înregistrate oase umane nearse și încă un inel din os bine păstrat. În descrierile corespunz toare acestor planuri, cu destule confuzii și contraziceri, sunt consemnate mai multe cazuri în care au fost găsite oase umane nearse, cu porțiuni din schelet în conexiune anatomică, uneori cu vase sparte pe loc. Pe ceea ce se considera a fi fost rugul ce “se înfățișa ca o mare platformă din bolovani mici de râu și pământ ars, cu podea și cu bucăți de lipitură arsㅔ s-au găsit multe bucăți de chirpic cu amprente de împletituri din nuiele și pari, fragmente de “scânduri” din lemn arse14, resturi ce nu pot aparține unui rug folosit vreme îndelungată, căci focul repetat le-ar fi distrus pe toate.

     Pe întreaga suprafață cercetată în anii 1994-1995 s-au mai putut surprinde și înregistra porțiuni păstrate din acest "nivel", în toate cazurile fiind descoperite bucăți de chirpic cu amprente de pari precum și încăo bârnă arsă, aceasta din urmă fiind descoperită în colțul de NE al suprafeței P.7-1 (Fig. 3). Totodată s-a observat că stratul de pietre de râu se întindea către nord până lângă viroagă, foarte probabil în această parte complexul fiind distrus de eroziunea naturală (Fig. 12). Aproximativ în centrul complexului, sub "pânza" alcătuită din pietre de râu, sau găsit bolovani de dimensiuni mari "îngrămădiți". Printre ei s-au găsit foarte rare cioburi de stil Ic3. Către est complexul este mărginit de "zidul" alcătuit din bolovani de râu de mari dimensiuni - unii dintre aceștia având aproape 1 m lungime - care consolidau în această parte latura de răsărit a întregii structuri (Fig. 13-14). În cursul ultimei campanii din toamna 1995 s-a făcut un sondaj în colțul de SE al suprafeței P.7-3. Scopul acestui sondaj a fost de a lămuri poziția "zidului" din bolovani mari de râu, mai exact de a identifica nivelul său de poză. Cu această ocazie a fost descoperită, la -2.50 m față de nivelul actual de săpare, structura din bolovani de râu descoperită deja în cursul săpăturilor mai vechi. S-a observat că este vorba de bolovani de râu cu dimensiuni între 0.40-0.60 m, așezați, cel puțin aparent, în asize regulate. (Fig. 15) Din motive obiective săpătura nu a putut fi dezvoltată.. S-a observat însă că structura din bolovani așezați în asize era suprapusă direct de solul cenușiu-verzui cu multe pietre de râu - galeți -. Tot în cursul campaniei din toamna 1995 s-a mai observat că "zidul" din bolovani mari, care la – 2.30 m de la nivelul actual de săpare avea o lățime de peste 1.70 m fiind ridicat oîntr-o poziție înclinată către centrul complexului, poziție care indica faptul că era manit să consolideze întreaga structură. “Zidul”, descoperit in situ - de fapt un adevărat zid sec/Trockenmauer - era legat cu un lut galben închis și cu rare concrețiuni calcaroase, foarte compact , care a împiedicat dărâmarea lui în cursul vremii. Partea sa superioară se oprea la nivelul cu arsură neagră ceea ce indică, încă o dată, o legătură de ordin structural-constructiv cu acesta, sau, cu alte cuvinte, de contemporaneitate. Dacă în suprafața P.7-2 condiția în care se găseau resturile complexului au îngrădit posibilitățile de a observa care au fost depunerile care au acoperit complexul în vechime, în mai multe porțiuni din celelalte suprafețe cercetate lucrul acesta a fost posibil. Astfel în secțiunile Sud,Nord Est s-a observat că peste întregul complex se găsea un strat de lut galben deschis cu o grosime variabilă între 0.15-0.25 m, foarte compact, aproape lipsit de material arheologic. În acest strat au fost descoperite vetrele 3 și 4, în fapt resturi ale acestora inclusiv cioburi de stil Ic2, demontate și depuse în stratul de lut. Un vas Ic2, spart pe loc, a fost găsit, tot în acest strat de lut galben deschis, și în colțul de SE al secțiunii Sud. Mai mult, în secțiunea Est și în suprafețele P.7-1 și P.7-3 s-a observat că stratul de lut galben acoperea și "zidul" din bolovani mari de râu, indicându-se în acest fel o "închidere"/"sigilare" a întregii structuri la nivelul fazei/stilului Ic215.

     Față de observațiile din anii 1994-1995 se pune problema în ce măsură ele pot confirma sau infirma interpretarea întregului complex din Poiana Scorușului drept "rug funerar", în ce măsură etapizarea propusă în urma săpăturilor din anii 1952 și 1954 mai poate fi sau nu susținută. Este evident că pe locul structurii descoperite în Poiana Scorușului au existat câteva complexe mai vechi reprezentate de gropile 5, 8a-b, 9 și 10, eventual și vatra 2, unele cu un conținut ce ar putea indica anumite ceremonii și situate stratigrafic sub cel dintâi strat de pământ purtat. Ne lipsește depunerea căreia i-au aparținut aceste gropi, dar din întretăierea dintre gropile 8a și 8b putem presupune o anume durată în timp a acestor activități, care deocamdată, doar pe baza fragmentelor ceramice din cele două gropi menționate, se poate plasa cândva la nivelul stilului Ic4-2. Această primă etapă a fost urmată de o activitate cu un caracter aparte, în cursul căreia a fost alcătuită o structură complexă. Atrag atenția asupra faptului că aproximativ la acela nivel cu gropile 5, 8a-b, 9 și 10 s-a construit vatra 2. Vatra nu a funcționat multă vreme așa cum se poate vedea din faptul că dedesubtul ei pământul era înroșit doar pe o adâncime de 2-3 cm (Fig. 16). Imediat peste vatră a fost transportat/adus pământ cu care a fost acoperită. Că nu este vorba de o depunere datorată unei locuiri ci de pământ purtat este indicat de lipsa unor elemente concrete care să ateste un nivel de călcare cum ar fi de pildă podine sau material ceramic in situ. Succesiunea de straturi din lut sau pământ purtat, multe dintre ele lipsite complet de material arheologic, arată din nou că nu ne găsim în fața unor depuneri de locuire ci în fața unei activități de construcție al cărei scop era de a înălța terenul, sau de a acoperi o altă structură, posibil îngropată.. De altfel luturile așezate succesiv, așa cum se poate observa din profilele stratigrafice înregistrate, nu provin de pe dealul Cetățuia, ci au fost aduse de undeva , foarte probabil din apropierea pârâului Sărata16 aflat la circa 500 m vest, poalele dealului Cetățuia. După supraînălțarea terenului în acest fel, pe ultimul nivel a fost ridicată o construcție din pari și nuiele pomostite cu chirpic, așa cum arată resturile incendiate descoperite in situ.. Dacă către sud și vest a fost folosită adâncitura naturală din teren, către răsărit, unde terenul cobora în pantă, întreaga structură pare să fi fost asigurată cu (zidul( de bolovani de mari dimensiuni, aceștia din urmă fiind aduși tot din valea Sărății. Raportul dintre acest complex și structura alcătuită din bolovani așezați în asize nu a putut fi verificat decât parțial. Cu toate acestea s-a putut observa că (zidul( de bolovani, căruia îi lipsește un șanț de fundație, pornește de la o cotă aflată mai jos decât nivelul la care au apărut primele trei asize, astfel că există tot temeiul să apreciem că în momentul ridicării "zidului" structura din bolovani în asize era vizibilă și, ca atare, contemporană, cele două alcătuiri reprezentând fiecare o etapă de construcție a unei și aceleiași structuri complexe.

     Concluzionând cele expuse deja, la Poiana Scorușului ne aflăm în fața unei structuri complexe și de dimensiuni remarcabile,unică până acum cel puțin pentru epoca bronzului la nord de Dunăre. Elementele principale ale acestei structuri sunt constituite, după opinia mea, din: 1 - construcția din asize de bolovani; 2 - "umpluturile" care o suprapun; 3 - zidul din bolovani de râu care o consolidează spre răsărit; 4 - construcția din lemn ridicată la partea superioară a întregii structuri; acestora le urmează "sigilarea" cu un strat gros de lut purtat, imediat după incendierea construcției situată la nivelul superior, moment în care de altfel complexul a mai încetat să mai funcționeze. Ținând cont, pe de-o parte de complicata structură, iar pe de altă parte de cantitățile remarcabile de materiale aduse spre a fi folosite - luturi și bolovani de râu -, este evident că ridicarea acestei "construcții" a necesitat un efort uriaș pentru mica comunitate de pe Cetățuie, efort care, privit din punctul de vedere al consumului de energie socială, ne indică și un caracter de excepție al întregului complex și întărește, chiar dacă indirect, concluzia conform căreia este vorba de o construcție unitară, ultima sa "etapă" fiind reprezentată prin incendiere și apoi prin acoperirea cu lut.

     Un alt argument împotriva interpretării drept "rug" a complexului din Poiana Scorușului este oferit de starea resturilor osteologice descoperite. O parte dintre acestea, așa cum am văzut, sunt reprezentate de schelete în conexiune anatomică, iar altele de oase răvășite. Oasele calcinate în schimb sunt reprezentate de așchii. S-a afirmat că, după incinerare, "părțile mai importante erau luate și îngropate în pământ".Trebuie să ne întrebăm care erau acele "părți mai importante", căci este binecunoscut faptul că în majoritatea mormintelor de incinerație, care au fost analizate antropologic, sunt prezente aproape toate părțile scheletului, iar în ceea ce privește ritualul funerar monteorean craniului i se rezerva un loc aparte, așa cum o dovedesc câteva morminte de la Cândești17.

     Considerat "rug", complexul de la Poiana Scorușului apărea prin aceasta ca o raritate pentru întreaga epocă a bronzului din sud-estul european cel puțin, singura amenajare similară cunoscută până atunci fiind un "creamatorium" de la Troia, așezarea VI18. Cercetările recente de la Troia au arătat însă că respectivul "crematoriu" nu este altceva decât o amenajare domestică a unei locuințe din nivelul VI19. Ca atare "rugul" de la Poiana Scoruului, considerat ca folosit în repetate rânduri, cu alte cuvinte un adevărat crematoriu, rămâne un unicum pentru bronzul european.Interpretarea propusă încă din 1954 a fost privită cu rezerve, mai ales datorită faptului că până atunci nu fuseseră descoperite morminte de incinerație aparținând fazei Monteoru Ic320. Ulterior, morminte de incinerație în urnă sau în groapă aparținând fazelor Monteoru Ic3-Ic2 s-au descoperit în marea necropolă monteoreană de la Cândești, dar într-o proporție redusă față de mormintele de inhumație21, ceea ce pare a indica că incinerația a fost mai degrabă un rit adiacent, secundar, situație în care folosirea repetată a unia și aceluiași loc pentru arderea cadavrelor este încă și mai stranie. Până în momentul de față un asemenea “rug funerar colectiv” și repetat folosit nu este atestat arheologic pentru epoca bronzului în sud-estul Europei. Există două excepții, cu totul discutabile din punctul de vedere al situației arheologice, a modului de publicare , dar mai ales de interpretare. Prima dintre acestea este constituită de situația Ringului 7 de la Cândești. S-a afirmat că: “Aici, după ce s-a făcut construcția din piatră (ringul din plăci de conglomerat de formă paralelipipedică care a delimitat o suprafață de cca. 23 m2, s-a rezervat o jumătate din acesta pentru a fi folosit pentru rug. Pe acest rug au fost incinerați cei 4 membrii ai familiei respective, iar resturile lor cinerare au fost apoi depuse în mici gropi dispuse în semicerc în cealaltă jumătate a ringului, cruțată de la început” 22. Observații arheologice de detaliu asupra rugului din interiorul structurii respective din pietre nu există, ca atare avem tot dreptul să privim cu rezerve interpretarea. Dar chiar dacă lucrurile stau așa cum le-a “văzut” autoarea săpăturilor, rugul nu este chiar colectiv și a fost folosit cel mult de 4 ori și într-un cotext cu totul aparte fiind vorba de o structură funerară de familie.Cea de a doua excepție o constituie o vatră descoperită la marginea așezării Wietenberg de la Sibișeni, în a cărui vecinătate – la cca. 100-150 m sud – s-a cercetat un cimitir biritual. La marginea vestică a așezării a fost descoperită o vatră decorată interpretată drept rug/Scheiterhaufen. Argumentele pentru o asemenea interpretare sunt următoarele: “- die ungewöhnliche Form und Größe des Herdes (Durchmesser = 1.50 m); - sein guter Konservierungszustand; - seine Lage außerhalb der Behausungen und gegen den Siedlungsrand hin; - das spezielle Bausystem mit einem festen und kompakten Unterbau aus Bachstkieseln und keramischen Fragmenten; - das Fehlen der Haushaltsabfälle auf dem Herd und in dessen Nähe; - das Vorhandensein einer zylindrischen Grube im südlichen Teil des Herdes, in der die reste vom Herd gesammelt wurden; - seine Ähnlichkeit in Form und Größe mit dem mit Spiralenmotiven verzierten Kultherd aus der namengebenden Siedlung von Sighișoara” 23. O asemenea argumentație, cu totul ridicolă, nu poate fi luată în serios cu atât mai mult cu cât lipsesc orice fel de urme – oase calcinate, cioburi arse secundar -care să dovedească incinerarea cadavrelor în acel loc.

     Ruguri individuale se cunosc în aria Suciu de Sus, cum este cazul, de plidă, în cimitirul de incinerație de la Zemplínske Kopcany, în Slovacia, unde au fost identificate locurile de ardere pentru mai multe morminte ale necropolei, fiecare fiind folosit o singură dată24. De altfel în cazul grupei Suciu de Sus amenajări funerare cu caracter special legate de practica incinerației sunt cunoscute și la Suciu de Sus-Poduri25, Lăpuș unde sunt documentate din nou ruguri26, Libotin27 sau Medieșu Aurit28. Ruguri individuale sunt menționate, e drept nu foarte concludent, și în cadrul cimitirului tumular biritual de la Komarów29. Trebuie subliniat faptul că, deși incinerația era procedura folosită în exclusivitate pentru tratarea cadavrelor în grupa Suciu de Sus și că,deși se cunosc destule cimitire ale acesteia, niciodată nu a fost identificată o structură care să poată fi interpretată drept "rug colectiv" folosit repetat. Același lucru se poate spune și despre grupele Gârla Mare30 sau Belegiš, ambele deasemeni incinerante în totalitate. Dacă pentru grupe culturale caracterizate prin folosirea exclusivă a incinerației ca rit funerar, nu au fost descoperite ruguri colective, este cu atât mai greu să credem în realitatea interpretării propuse pentru complexul de la Sărata Monteoru-Poiana Scorușului, fiind binecunoscut faptul că ritul funerar precumpănitor al comunităților monteorene era inhumația, incinerația fiind ritul adiacent. De altfel în cimitirul de la Cândești s-a înregistrat o situație oarecum aparte, în sensul că deasupra unui mormânt de inhumație a fost incinerat un individ, apoi totul a fost acoperit cu pietre și pământ deasupra având loc o a doua incinerare, totul fiind iar acoperit în final31, ceea ce dovedește fără drept de apel că arderea morților se făcea individual și în locuri diferite/individuale, de la caz la caz, "rugul colectiv" din Poiana Scorușului fiind astfel singular chiar în aria monteoreană.

     O altă problemă o reprezintă resturile de construcție incendiate descoperite in situ la suprafața complexului. Acestea sunt reprezentate prin porțiuni destul de mari de chirpic pe împletituri din pari și nuiele, arse la partea superioară la roșu, iar la partea inferioară la negru ceea ce dovedește că arderea s-a produs deasupra lor, așa explicându-se faptul că scheletele și oasele umane descoperite sub ele erau arse doar parțial. Din datele arheologice de care dispunem astăzi este dificil să deducem planul și dimensiunile acestei construcții care se găsea la partea superioară a întregului complex. În cursul săpăturilor din anii 1994-1995 astfel de resturi de pereți arși s-au găsit și către NE astfel că suprafața ce fusese acoperită cu acestea avea dimensiunile aproximative de cca. 10 x 6 m, cu axul lung pe direcția aproximativă E-V, în vreme ce zona cu galeți din pietre de râu cu urme de arsură avea, de la limita vestică suprinsă clar și până la marginea sa de E, marcată de “zidul” din bolovani de mari dimensiuni, o lățime de circa 15 m. În ceea ce privește lungimea complexului îmi este mai greu să mă pronunț, căci către sud nu s-a atins limita acestuia, în vreme ce către nord actuala viroagă a retezat vechea alcătuire. În aceste condiții, lungimea surprinsă, atât cât s-a putut în suprafețele și secțiunile deschise, este de circa 18 m, în relitate ea trebuind să fi fost mai mare. Situația, chiar așa cum se înfățișează încă incomplet precizată, ne îndreptățește totuși să presupunem că dimensiunile complexului din Poiana Scorușului erau apreciabile. În același sens pledează oarecum și grosimea bucăților de chirpic - cuprinsă între 10-15 cm - provenind de la construcția din chirpic situată la partea superioară, în interior fiind înregistrate, e drept doar într-un singur colț, urme de podină arsă.

     Structuri din lemn în contexte funerare pentru epoca bronzului sunt destul de bine cunoscute. Rezervate de obicei personajelor cu un statut social ridicat asemenea structuri, foarte variate ca alcătuire, sunt relativ larg răspândite și contribuie la exprimarea consumului de energie socială. Mai întâi le-aș aminti pe cele din mormintele tumulare din stepele nord-pontice, unde se poate vorbi, din punct de vedere constructiv,chiar de o anume dinamică a acestora, mergând de la capacele din bârne din lemn la mormintele zise Jamnaja, uneori și cu urme de pari în interiorul gropilor, apoi la (cutiile( din lemn ale mormintelor Mnogovalikovja sau la (construcțiile( din lemn ale mormintelor Srubnaja32. Dar dacă acestea sunt îngropate sub movile, există date și pentru structuri situate deasupra solului, cum este cazul unor înmormântări ale epocii bronzului din centrul Europei, așa numitele Totenhause33. Sunt bine cunoscute între acestea așa zisele Fürstengräber din aria Aunjetitz, cu structuri sofisticate din piatră și lemn însoțite de inventare fastuoase, cum este cazul la Leubingen sau Helmsdorf34. În mediul monteorean singurele informații privind o structură din lemn folosită în cadrul ceremonialului funerar le deținem de la un mormânt de inhumație triplu din ultima parte a acestei culturi, descoperit la Năeni. În umplutura gropii mormântului au fost găsite numeroase bucăți mari de chirpic cu amprente de pari și nuiele. Cu o grosime remarcabilă, chirpicii proveneau de la o construcție incendiată ale cărei resturi fuseseră apoi aruncate în groapa mormântului laolaltă cu fragmente ceramice de la vase arse secundar35. La Pietroasa Mică a fost descoperit un complex, considerat ca nefiind un mormânt propriu zis, în care se găseau bucăți de chirpic, cenușe și un molar uman36. Cele două cazuri atestă cu limpezime obiceiul depunerii în morminte sau, eventual, în complexe din interiorul cimitirelor, a unor resturi de construcții incendiate, e drept situate înafara zonei funerare/cimitir propriu zise. Nu avem nici un motiv să excludem vechimea acestei tradiții, în felul acesta structura cu pereți din chirpic pe pari și nuiele putând reprezenta tocmai o astfel de Totenhaus. Totodată, prezența unor schelete în interiorul acestei construcții nu ar mai reprezenta cadavre depuse pe "rug" pentru incinerare37, ci depuneri cu un caracter special, însoțite și de inventare ceramice și poate și de ofrande alimentare, toate distruse prin incendierea intenționată a construcției.În cursul săturilor din 1994-1995 la suprafața complexului au fost găsite în câteva locuri așchii de oase calcinate. După dimensiunile lor, foarte mici, cu greu se poate accepta că este vorba de ose umane calcinate. Mai degrabă provin de la animale de talie mică. Subliniez din nou faptul că suprafața de sub dărâmăturile de chirpic avea culoarea neagră, ceea ce arată clar că arderea s-a făcut în mediu închis, nu în aer liber cum ar fi fost în cazul unui "rug". Săpătura, așa cum am arătat deja, nu este încheiată.. Structura de sub pânza din galeți nu a fost decât parțial dezvelită în 1995, iar din rapoartele de săpătură din anii 1952 și 1954 nu se poate trage nici un fel de concluzie pertinentă.. Certe sunt poziția și modul de construcție. Atât cât s-a putut vedea, este vorba de o structură alcătuită din bolovani de dimensiuni mari, așezați aparent în asize, ceea ce îi conferă un aspect oarecum "megalitic". Peste ultimul rând de asize - cel mai de sus - se întinde solul cenușiu lutos, în această parte gros de circa 5-10 cm, peste care se găsește pânza din galeți, deasupra acesteia din urmă fiind așezate depunerile înregistrate pe profilul de Sud al suprafeței P.7-2. Către est, structurii din asize i se adosează "zidul" din bolovani mari de râu, aceștia fiind așezați oarecum în neorânduială, fiind astfel ușor de deosebit de cei așezați în șiruri orizontale/asize. Nici în cursul săpăturilor din anii 1952 și 1954 și nici în cursul celor din 1994-1995 nu s-a ajuns la "talpa" structurii din asize sau a "zidului" astfel că relația lor constructivă nu este încă foarte limpede, dar faptul că "zidul" coboară la fel ca și structura din asize, căreia îi este adosată, pledează pentru contemporaneitatea și, mai ales, unitatea lor constructivă. În 1954 în imediata vecinătate a acestei structuri a fost descoperită o vatră lângă care au fost găsite două vase sparte pe loc, atribuite stilului Ic4-338. Dar “planul” publicat al acestei structuri nu lămurește situația39, lipsind și o înregistrate a raportului stratigrafic dintre vatra respectivă și structura din bolovani. Fără îndoială, cheia rezolvării problemelor privind structura și rostul complexului din Poiana Scorușului o reprezintă construcția din asize, planul și dimensiunile ei. Dar oricum trebuie ținută seama de descoperirea gropilor 5, 8a-b, 9-10, care atestă o activitate de cult anterioară, cel puțin stratigrafic, complexului. Situația concretă din teren nu a oferit oportunitatea verificării raporturilor stratigrafice și constructive dintre aceste gropi și construcția din asize. Dată fiind structura lor deosebită este de așteptat ca gropile să fie anterioare, lucru indicat și de cele câteva fragmente ceramice din groapa 8a-b. După E. Zaharia, construcția din asize de piatră se datează, pe baza unor fragmente ceramice, îm cursul fazei Monteoru Ic4-3, în vreme ce materialul ceramic de pe "rug" aparține fazei Ic3. Cu aproape două decenii în urmă au fost publicate materialele nivelelor Ic4 și Ic3 din stațiunea eponimă40. Dar prezentarea lor, după o selecție severă, numai pe nivele și fără precizarea vreunui complex închis, nu este de natură să clarifice conținutul niciunuia dintre aceste nivele, împărțite stratigrafic în alte câte trei subnivele fiecare. În consecință, o diferențiere lipsită de echivoc între stilul ceramic Ic4-3 și cel Ic3 nu este totdeauna posibilă.. De altfel nici stadiul nefinalizat al săpăturii din Poiana Scorușului nu permite în această situație, cel puțin deocamdată, o acceptare fără rezerve a diferențierii în timp între elementele principale ale complexului, cu atât mai mult cu cât, la o atentă cercetare arheologică, se dovedește că acesta a avut o structură unitară. De altfel începuturile culturii Monteoru constituie și astăzi un subiect controversat datorită, în bună măsură, unei insuficiente definiri a nivelelor Ic4-1, Ic4-2 și Ic4-341.

     Legată de această problemă este și aceea a apariției ritului incinerației în mediul culturii Monteoru. Antecedente locale nu există. Incinerația ca atare se întâlnește în mediul Schneckenberg împreună cu inhumația42. Aceiași situație este documentată și în grupul mormintelor în ciste din piatră din zona Dâmbovița-Muscel43 sau, mai puțin cert e drept, în mediul Glina44. Dar nici pentru aceste grupe nu este încă foarte clară direcția din care va fi pătruns obiceiul arderii morților. Incinerația, ca rit funerar dominant, este binecunoscută la această vreme în mediile Zók târzii - Makó și Nyirség – din bazinul Dunării Mijlocii45. În Transilvania incinerația se întâlnește, în câteva cazuri, în mediul Coțofeni46, iar ca practică mortuară secundară și adiacentă în cadrul grupului Livezile47 precum și într-un mediu cultural din bronzul timpuriu încă insuficient precizat, la Bratei48, și este probabil că dinspre această direcție a ajuns și în nordul Munteniei49, dar, având în vedere procentul extrem de redus, ca rit secundar/adicent, într-o situație simetric opusă celei din aria Wietenberg, unde inhumația este ritul adiacent incinerației predominante50. Privind din această perspectivă nu cred că mai există temei pentru a accepta în continuare interpretarea drept "rug funerar colectiv" a complexului din Poiana Scorușului, într-un mediu cultural în care această practică funerară a fost folosită episodic, foarte probabil în relație cu anume elemente alogene sosite de dincolo de munți împreună cu obiceiurile lor mortuare.

     Structura sofisticată a ansamblului, cantitatea considerabilă de materiale - luturi, bolovani - toate aduse pentru alcătuirea acestuia, dovedesc, așa cum am mai spus, un remarcabil consum de energie socială51, fără îndoială determinat de funcția deosebită a acestuia. Având însă în vedere incendierea construcției situată la partea sa superioară, ca și (sigilarea( apoi a întregului ansamblului cu un strat gros de lut, iarăși purtat, în care se găseau depuse resturi de vetre, este greu de crezut că obiectivul din Poiana Scorușului a funcționat ca un loc de cult mai multă vreme. Cred că avem suficiente temeiuri pentru a presupune că la Sărata Monteoru-Poiana Scorușului ne găsim mai degrabă în fața unei amenajări, cel mai probabil funerare, cu un caracter deosebit, atât prin amplasarea în afara zonelor funerare cunoscute - cimitirele 1,2 și 4 -, ca și a zonei de de locuire propriu zise52, cât și prin structură.. În acestă presupusă situație mormântul propriu zis fiind, foarte probabil, reprezentat prin construcția din bolovani de râu așezați în asize și plasată subteran , iar construcția de la partea superioară, incendiată și apoi acoperită cu lut purtat, poate foarte bine fi o casă mortuară/Totenhaus, dar în care nu a fost depus cadavrul personajului principal al ceremoniei, ci înmormântări adiacente, eventual jertfe. Am avea în acest caz un mormânt de excepție, nu numai pentru aria monteoreană, dar și pentru întreaga epocă a bronzului de la nord de Dunăre.

     Dar mai avem de așteptat până la finalizarea cercetării obiectivului, fără ca o interpretare apriorică să condiționeze observațiile reale din teren, și a publicării corespunzătoare a rezultatelor pentru o concluzie definitivă și pertinentă .

back to top


[Back to Top]   [Back to content]   [Home]



  
Citation of paper/Citation de l'article

   Ion Motzoi-Chicideanu - Observații asupra complexului de cult din epoca bronzului de la Sărata Monteoru-Poiana Scorușului, in EA-online, July, 2003 (www.archaeology.ro/imc_ps.htm)
  
 

  

The contents of this site - text, images, and data - are intended for personal information only.   Written permission from EA-online is required for the publication of any material.  Any use of this material should credit the European Archaeology - online.
For additional details, send an e-mail to European Archaeology - online
Copyright © 2000 European Archaeology - online    
Last modified: September 21, 2003