|
| Welcome |
| Content |
| Studies |
|
Special sections |
| Fieldwork |
| Book reviews |
| Citation of Papers |
| Editorial Board |
|
||
|
| ||
| ||
|
| ||
|
Cartea a apărut sub egida a trei instituții: Institutul de Arheologie din Belgrad, Muzeul Național din Belgrad, Comisia iugoslavo-română pentru studierea Porților de Fier. Prezentarea, analiza și încadrarea descoperirilor arheologice este realizată în variantă bilingvă: engleză (p.9-62) - cu 40 figuri (desene, tabele, diagramă) și sârbo-croată (p.69-105) - cu 49 figuri (foto). Monografia începe cu o Introducere semnată de Miloje Vasic (p.7), partea privind Descoperirile antropologice de la Vajuga-Pesak (p.63-68) (în engleză) de Zsuzsana K. Zoffmann este intercalată între cele două variante ale expunerii arheologice, încheindu-se cu Explicația figurilor și planșelor (p.109-114), Bibliografia (p.117-120). Precizăm faptul că toate comentariile ce urmează sunt făcute pornind de la textele în limba engleză. Necropola de la începutul epocii fierului este expusă după următorul plan: Introducere (p.11-12), Catalogul mormintelor (p.12-29), Tipologia și cronologia descoperirilor funerare (p.29-38), Ritualuri funerare (p.38-44), Inhumație, fier și ceramică Basarabi (p.45-60), Concluzii (p.60-62). În Introducere (p.11-12) autorii fac o prezentare generală a sitului aflat pe malul Dunării (km 905) între localitățile Korbovo și Vajuga, la Pesak, a principalelor descoperiri din acest punct, așezări și necropole, datate în neoliticul timpuriu, eneolitic, bronzul timpuriu și cel târziu, Hallstattul timpuriu, La Téne, epoca romană și cea medievală, precum și un scurt istoric al cercetărilor desfășurate aici cu intermitențe pe întreg parcursul deceniului al 8-lea. A fost cercetată o suprafață totală de 3000m2, extinderea lucrărilor fiind împiedicată atât de acțiunea erozivă a Dunării ce a înaintat cu aproximativ 30m între 1983 și 1989, cât și de existența unei plantații de viță de vie pe o parte din necropolă, în zona de est. În cursul cercetărilor au fost observate patru suprafețe, relativ compacte, alcătuite din pietre de mai mari sau mai mici dimensiuni, cu o grosime de 0,20-0,30m, notate în cazul a trei dintre ele cu indicative ale punctelor cardinale (Sud, Nord, Est), denumite "platforme" și interpretate ca fiind mantalele unor tumuli acum aplatizați (fig.5-6). În capitolul Catalogul mormintelor (p.12-29) acestea au fost numerotate cursiv de la 1 la 22, tot astfel decurgând și descrierea lor. Un singur mormânt a fost găsit în afara suprafețelor de piatră și anume cel cu nr.2, probabil tocmai de aceea considerat "mormânt izolat" (p.18). În planul general al necropolei (fig.6) sunt reprezentate conturul suprafeței săpate, contururile suprafețelor de piatră, mormintele (schematizat) și "grupurile de ceramică" (prin numere de la 1 la 29) ce nu au fost descoperite în asociere directă cu un mormânt. Fiecare mormânt beneficiază de o descriere a contextului de descoperire, a dispunerii inventarului, a pieselor componente ale acestuia, de precizări asupra grupei de vârstă, conform analizei antropologice, precum și asupra orientării, sintetizată într-o diagramă (fig.32). Toate acestea sunt susținute de desene ale fiecărui mormânt în parte, toate având precizate scara, orientarea față de Nord și poziția pieselor de inventar indicată prin numerele corespunzătoare acestora în text. Nu numai prezentarea mormintelor s-a făcut conform împărțirii în cele patru "platforme", ci și a grupurilor de ceramică ce nu au fost descoperite împreună cu piese de metal sau cu resturi osteologice: cele ale suprafeței din nord, cu grupurile de la 1 la 13 (p.24), apoi cele ale suprafeței din est, cu grupurile de la 14 la 28 (p.28-29). Capitolul Tipologia și cronologia descoperirilor funerare (p.29-38) se ocupă de descrierea și încadrarea cronologică și culturală a inventarului, piese de metal și ceramică, aparținând celor 22 de morminte și 28 de grupări de ceramică. Autorii au insistat în special asupra acelor piese care ar putea furniza indicii de cronologie absolută, precum acele de păr duble încolăcite, cu capătul terminat în formă de opt sau fibulele cu piciorul în formă de clepsidră și cele "ochelari". Acele de păr de acest tip sunt făcute din sârmă, în general din bronz, însă într-un caz din fier (Gomolava) iar într-altul din aur (Ogyalla, în Slovacia). Ele sunt considerate ca provenind din simple ace duble de păr care apoi au fost încolăcite și cărora li s-a dat astfel o altă funcționalitate, apropiată de aceea a spiralelor de sârmă cunoscute sub numele de "saltaleoni". În morminte aceste ace de păr apar la Gomolava (M. 42a și 54, inhumație, grupul Gornea-Kalakaca) și la Vukovar - Lijeva Bara (M.320, inhumație, grupul Dalj), descoperiri datate cel mai târziu la sfârșitul secolului 9 a. Chr.. Două ace de păr apar în așezarea de la Feudvar în nivelul cu ceramică de tip Gornea-Kalakaca, datat la sfârșitul sec.9 și începutul sec. 8 a. Chr. O datare asemănătoare pentru aceste piese o dă și depozitul de la Sarengrad, în timp ce depozitele de la Rudovci și Sarbanovac sunt situate la sfârșitul sec. 8 a. Chr. și începutul sec. 7 a. Chr. Din punct de vedere al cartării lor se observă concentrarea descoperirilor în zona situată de-a lungul cursului Dunării Inferioare cunoscută sub numele de Porțile de Fier (p.29-31, fig.27a-b). Aceeași situație din punctul de vedere al cartării o au și fibulele cu piciorul în formă de clepsidră. Acestea sunt făcute fie numai din fier, fie în din fier în combinație cu bronz, corpul având un înveliș din acest aliaj, fiind ornamenat cu striuri mai mult sau mai puțin adânci. În special pe baza asocierii lor cu ceramica de tip Basarabi, ele sunt datate în sec. 8 a. Chr. și la începutul sec. a. Chr. (p.31-32, fig.27b). Există un singur exemplar de fibulă cu corpul alcătuit din două spire de sârmă de bronz, așa-zisă de tipul "ochelari". Ea a fost încadrată în tipul Santa Lucia și este datată în a doua jumătate a sec. 8 a. Chr (p.32). Această fibulă a fost descoperită sub platforma de Sud, cea care a fost cel mai puternic afectată de înaintarea Dunării. Asocierea sa cu celelalte piese este dubitabilă, ea fiind găsită "ceva mai la sud" de piesele ce alcătuiesc în mod cert inventarul M.1, anume acelea puse în legătură cu resturile osteologice: ace duble, saltaleoni, perle, colier, verigi (p.17, 32). Aceleași dubii autorii le exprimă în acest capitol și în legătură cu un ac de păr din bronz, cu capul brăzdat de mai multe incizii concentrice adânci, găsit tot în partea de sud. El "corespunde din punct de vedere tipologic unui orizont mai vechi (Ha A)" fiind pus în legătură cu o necropolă plană de incinerație, anterioară celei tumulare, dar ne-excluzându-se posibiltatea unei mai îndelungate circulații a acestei piese. Notăm faptul că autorii ignoră de această dată (p.32) asocierea pe care o stabiliseră mai devreme (p.17) între acest ac și o fibulă de fier cu piciorul în formă de clepsidră, a căror datare, pe care ei și-o asumă, am văzut mai sus care este. Dintre celelale piese de port și podoabă discutate de autori menționăm saltaleonii realizați din sârmă de bronz, verigile făcute din bară de bronz sau de fier, cele două exemplare de coliere, unul simplu iar celălalt torsadat. Doar amintite mai sunt piese precum un ac cu cap globular și cu incizii circulare sub cap (M.19), pandantive, perle din bronz sau fier, tutuli cu calota circulară etc., piese cărora nu li se acordă nici o relevanță din punct de vedere cronologic (p.32). În categoria arme sunt încadrate cele patru exemplare de vârfuri de lance, din care două descoperite în morminte (M.12b și M.16), iar cellalte două provenind din descoperiri izolate. Cuțitele au fost încadrate în categoria ustensile, pornindu-se de la dimensiunile lor, lungimea lor nedepășind 20 cm, după cum arată un exemplar mai bine păstrat (M.3). Apariția lor în mormintele din zona Porților de Fier este apreciată ca producându-se începând cu prima jumătate sau chiar cu mijlocul sec. 8 a. Chr. (p.32). După forma vaselor ceramice au fost stabilite patru tipuri principale: strachina (cu două variante: cu buza curbată și invazată sau cu buza dreaptă și evazată), cană (cu două variante: cu gura dreaptă și toartă supraînălțată alungită sau cu gura oblică și toartă supraînălțată), ulcior (cu trei variante: cu una sau cu două torți alungite supraînălțate sau cu două tortițe mici pe umăr), vas-borcan (cu trei variante: ornamentat cu brâu circular alveolat pe buză și pe umăr, la care se adaugă fie două tortițe pe umăr, fie un al doilea brâu circular alveolat, pe gât) (fig.28; v.și fig.29). Ceramica este apoi prezentată în funcție de încadrarea ei într-un stil ceramic. Grupurile ceramice 13b și 14 au fost atribuite tipului Gornea-Kalakaca (p.33), în timp ce restul ceramicii a fost încadrat în tipul Basarabi (p.36). Ornamenarea a fost făcută prin caneluri verticale sau oblice, șnur fals, precum și S-uri orizontale imprimate, triunghiuri, benzi, cruci malteze hașurate, toate acestea incrustate cu alb (p.36-38). În capitolul Rituri funerare (p.38-44) sunt discutate atât modul în care au fost tratate corpurile defuncților, ritul funerar, cât și felul în care s-a îndeplinit acest lucru și statutul care a fost recunoscut/acordat celui decedat prin constituirea unui anumit inventar , respectiv ritualul funerar. Toate cadavrele au fost inhumate, sau mai precis depuse pe un strat de pietre, fiind apoi acoperite cu același material, peste care este posibil să mai fi fost puse alte straturi de pământ, ceea ce ar justifica presiunea exercitată asupra cadavrului intrat în putrefacție, lucru care a dus în final la o compactare a celor două straturi de pietriș într-unul singur, explicând astfel situația stratigrafică înregistrată, a inventarului descoperit în stratul de pietriș. Este astfel admisă existența unor tumuli de mică înălțime aplatizați în decursul timpului. Într-unul din studiile lor preliminare autorii nu excludeau, atunci când discutau situația "platformei" de Sud, nici varianta existenței unor morminte "plane" care au fost apoi acoperite de un tumul comun (p.38). În lucrarea de față ei revin asupra acestui lucru și consideră că avem într-adevăr de-a face cu tumuli de mici dimensiuni. Autorii realizează un catalog al tumulilor în care dincolo de încercarea precizării relațiilor dintre mormintele incluse în acesta (acolo unde este cazul) se face corelația între "sexul arheologic" și determinările antropologice de vârstă și sex. Sunt specificați 18 tumuli ce conțin fie un singur schelet, fie două (M.3-4, 5a-b, 12a-b) sau trei (M.7-9). În câteva cazuri tumulii se suprapun, câte doi sau chiar câte trei (p.42-43) (fig.33). Orientarea mormintelor este prezentată într-o diagramă în care 16 cazuri arată o orientare ESE-VNV, 3 cazuri apropiate de această siuație, având orientarea ENE-VSV, 2 cazuri distanțându-se de această tendință E-V: M.14 orientat S-N și M.2 orientat SV-NE (fig.32) (p.42). Din punct de vedere al sexului antropologic cele 25 de schelete analizate au fost atribuite în 10 cazuri ca aparținând unor femei iar în 13 cazuri unor bărbați. Toate persoanele aparțineau segmentului maturus, dintre care adultus-maturus trei cazuri, maturus-senilis un caz, adultus-senilis două cazuri, ceea ce ar corespunde inhumării a unor persoane din două generații succesive (p.43). Setul de piese considerat a fi caracteristic pentru mormintele de femei este alcătuit în primul rând din ace de păr duble cu capătul terminat în opt, încolăcite, împreună cu verigi din bronz sau fier, alături de care mai apar coliere sau saltaleoni. În contrast cu acest set de piese feminin "bogat" este pus setul de piese masculin "sărac", exprimat în principal prin cuțite sau vârfuri de lance. Conform acestei împărțiri, numărul mormintelor "feminine" apare mult mai mare decât al celor "masculine", prezența scăzută a armelor, în special a vârfurilor de lance, fiind considerată ca datorându-se valorii intrinseci prea ridicate a acestor piese. Cât privește cuțitele de fier, dimensiunile lor, atât cât s-a putut observa datorită puternicei coroziuni pe care o prezentau acestea, ele se încadrează mai curând în categoria instrumentelor decât în cea a armelor de luptă (p.44). Capitolul Inhumație, fier și ceramică Basarabi (p.45-60) se ocupă de încadrarea descoperirilor de la Vajuga-Pesak în contextul descoperirilor similare din zona Porților de Fier (Balta Verde-Gogoșu, Basarabi, Moldova Veche "Ostrov", Ostrovu Mare,- fig.36-37a - Ieșelnița, Gomolava, Vukovar "Lijeva Bara", etc.) precum și cu necropola de la Vergina, din nordul Greciei - Macedonia. Asemănările și deosebirile cu acestea sunt făcute din perspectiva ritualului funerar, a reprezentării poziției individului în societatea respectivă prin constituirea unor "garnituri" standardizate de piese de metal. Pentru autori acestea indică sexul/vârsta sau poziția socială, dar diferențele cronologice sunt date nu prin diferite tipuri de garnituri ci prin prezența unor piese sensibile cronologic, datate prin asocierea lor cu ceramică în nivelele de cultură ale unor așezări sau chiar în morminte (p.45-55). În continuare autorii analizează descoperirile timpurii de piese făcute din fier în zona de nord-vest a Peninsulei Balcanice, din perspectiva unei "trecerii" de la metalurgia bronzului la cea a fierului. Cronologia descoperirilor de acest tip ar putea începe cu sec. 9 a. Chr. (sfârșit de Ha B), pe baza urmelor de zgură sau de minereu, prezența lor în morminte devenind predominantă în sec. 8 a. Chr. (început de Ha C) (p.55-57). Cea de-a treia secțiune a acestui capitol tratează descoperirile ceramice din aceste morminte din perspectiva încadrării acestora în stiluri ceramice. O mică parte dintre acestea se încadrează în tipul Gornea-Kalakaca, în timp ce majoritatea sunt atribuite tipului Basarabi. În primul tip s-ar încadra acea ceramică ornamentată prin incizii, cea ornamentată cu S-uri ștampilate într-o fază intermediară, denumită pre- Basarabi clasic (fig.39), în timp ce în faza Basarabi clasic s-ar încadra ceramica ornamentată numai prin incrustație (fig.40) (p.58-60). Ultimul capitol este intitulat Concluzii (p.60-62), în el doar menționându-se pe scurt opiniile pe care autorii le-au exprimat de fapt la sfârșitul fiecărui capitol. Având în vedere acest fapt credem că ar fi fost mai potrivită denumirea de Rezumat pentru această secțiune a monografiei și nu considerăm necesar a ne mai opri asupra ei. Chiar acest fapt este unul dintre motivele de a începe o discuție critică a acestei lucrări. Autorii nu au urmărit realizarea unei construcții de tipul expunere - demonstrație - concluzie, cum credem că ar fi fost potrivit în cazul unei monografii, chiar dacă planul după care ea a fost structurată pare că indică acest lucru. Fiecare capitol cuprinde la sfârșitul său considerații asupra întregii necropole din perspectiva celor discutate în cuprinsul lui. Demersul autorilor nu constă doar în afirmarea existenței unor tumuli cât în încercarea de a da o explicație coerentă, unitară, a constituirii acestor complexe funerare. Ceea ce ni se pare greșit este faptul că s-a plecat de la un model "verificat" ( tumuli de mici dimensiuni, cu maxim două sau trei morminte, în care inventarul este constituit atât din piese metalice cât și din piese ceramice) în a explica o manifestare funerară a cărei complexitate ar putea fi întrezărită doar prin respingerea unui model prestabilit și plecându-se în primul rând de la datele furnizate nemijlocit de cercetarea acestei necropole. Este greșită nu avansarea unei ipoteze ce nu poate fi demonstrată ci doar presupusă, ci faptul ca pasul următor acesteia să fie constituirea ei ca bază pentru alte considerații ce au același grad de probabilitate, dar sfârșesc prin a deveni certitudini. Dacă aceste lucruri pot fi reproșate autorilor din punct de vedere al "metodologiei" întocmirii monografiei, atunci din punct de vedere al interpretărilor făcute este în primul rând faptul de a nu fi ținut seama că acele complexe ce au fost cercetate nu reprezintă decât o parte din necropola ce trebuie analizată ca întreg și de a fi generalizat observațiile făcute doar asupra unei părții din aceasta. Mărimea necropolei (ca suprafață - număr de morminte) putea fi inițial cu mult mai mare, ținând seama de faptul că urmele unor suprafețe de pietre, fragmente ceramice de tip Basarabi, precum și un vârf de lance au fost identificate în săpăturile din zona necropolelor de perioadă Laténe și medievală (sec.12-13 p. Chr.) (p.29), iar suprafețe de pietre au fost observate în apropierea suprafeței de Sud, acoperite de apă (p.44). Ceea ce nu a reprezentat decât o ipoteză de lucru în cursul desfășurării cercetărilor de teren, anume existența a trei complexe arheologice semnalate prin trei suprafețe de pietre (de Nord, de Sud, de Est) a devenit un element de ordonare a Catalogului mormintelor. Notarea acestor suprafețe a fost făcută arbitrar, probabil conform cursului desfășurării lucrărilor, neținându-se seama de poziția acestora una față de cealaltă și abia apoi și astfel de raportarea la puntele cardinale. Acest tip de notare a mai dus și la situația în care cea de-a patra suprafață, aflată între cea de Nord și cea de Est nu a putut fi altfel numită decât "cea mică", datorită de această dată în mod evident dimensiunilor sale mult mai modeste. Mormintele au fost definite în principal pe gruparea și modul de dispunere ale pieselor de metal, uneori asociate cu resturi osteologice. Nu a fost surprinsă în nici unul din cazuri urmele unei gropi în care să fi fost depus cadravul. Deși încă de la început este precizat faptul că avem de-a face cu 22 de morminte (p.12), o sumară parcurgere a descrierii mormintelor ridică numărul acestora. Astfel, în M.5 au fost "distinse" două morminte, numerotate a și b, prin existența a două grupuri de piese de metal situate la o distanță de 0,50-0,60m unul față de celălalt, primul dispus în raport cu oasele defunctului, descoperite in situ, în timp ce al doilea grup de piese a fost descoperit într-o situație ce nu arăta o asemenea dispunere, iar resturi osteologice umane nu au mai fost descoperite (p.19-20, fig.11). De aceea acest mormânt este socotit ca "simbolic" de către autori (p.42), interpretare a cărei stereotipie ne face să ne întrebăm: simbolizând ce ?! }i în M.12 s-a petrecut aceeași separare, în două morminte numerotate a și b, a două grupuri de piese, deși numai într-un singur caz au fost descoperite resturi osteologice. Criteriul a fost probabil acela al stabilirii sexului arheologic în funcție de prezența anumitor piese, în acest caz a vârfului de lance și a acului dublu încolăcit, care ar indica prezența a două persoane de "sex" diferit (p.22-23, fig.12). O situație oarecum de mijloc în folosirea unui criteriu pentru determinarea unui mormânt atunci când nu există o documentație de săpătură care să furnizeze evidența faptului, se înregistrează în cazul M.6. În absența urmelor osteologice, au fost descoperite două grupuri de piese, primul format din verigi (de picior) iar celălalt din ace, fibulă, saltaleoni, situate la o distanță de 1,25m unul de celălalt. Autorii au considerat că aceste două grupuri se completează și alcătuiesc un inventar complet ținând seama de poziția în care au fost descoperite, considerând că au de-a face cu un singur mormânt (p.20, fig.12). Semnalăm în acest caz o deficiență de prezentare: deși în cel de-al doilea grup de piese sunt amintite nouă exmplare de ace încolăcite, sunt date dimensiunile pentru doar opt dintre piese, iar numai șapte dintre acestea sunt ilustrate. Principalele noastre obiecții au însă ca subiect modul în care s-a făcut "reconstituirea" acestui mormânt. Fără a putea spune că în acest caz există două morminte și nu unul, atragem atenția asupra faptului că autorii merg cu interpretarea și mai departe, astfel încât în dorința de a furniza cât mai multe informații asupra acestor descoperiri stabilesc și orientarea mormântului. Reamintim: acest lucru pornind de la punerea în legătură a două grupuri de piese separate. În cazul suprafeței de nord tumulii sunt identificați în cazul mormântului 6 și cel al mormintelor 7-9 după porțiunile în care pietrele erau de mai mari dimensiuni și mai compacte, aceste zone având un diametru de aprox. 9m și o diferență de nivel între centru și margine de 0,20-0,30m. Nu au mai fost semnalate astfel de suprafețe nici în cazul suprafeței de nord și nici în cazul suprafeței de est. În celelalte cazuri (dincolo de faptul că a fost folosit compasul pentru a trasa conturul tumulilor - oricum, un contur ipotetic!) atunci când mortul nu a fost "așezat" în centrul tumulului acest lucru s-a făcut pentru a putea include în tumul unul din "grupurile ceramice". Unele dintre aceste grupuri de ceramică care nu au fost "încadrate" într-un tumul "trasat" au fost considerate ca aparținând unor tumuli al căror contur nu poate fi precizat, fiind vorba îndeosebi de grupurile ceramice din extremitatea sud-estică a suprafeței de est (p.40). Ignorând caracterul cercetării parțiale a cea ce a fost inițial această necropolă precum și caracterul complementar al grupurilor de tumuli din această zonă a Dunării, autorii avansează ca explicație a acestei orientării pe lângă deja "clasica" "după traiectoria soarelui - răsărit și apus", o alta, inedită: paralel cursului Dunării, invocând ca analogie situația de la Moldova Veche "Ostrov" (chiar dacă acolo orientarea este V-E!) (p.42). Aceeași deficiență de interpretare a autorilor se poate vedea și în ceea ce privește datele antropometrice. Plecând de la faptul că nu au fost descoperite morminte de copii se fac afirmații surprinzătoare, precum: "dacă nu mai mult de două generații succesive au fost înmormântate în acest cimitir atunci se pare că cea mai mare parte dintre membrii acestei comunități trăiau până la maturitatea deplină, fără ca moartea să survină la o vârstă tânără". În continuare autorii nu exclud nici posibilitatea unei tratări diferite a corpurilor membrilor ne-adulți, dar această posibilitate pare mai curând invocată de autori pentru a "completa" setul de posibilități de soluționare ale aceastei probleme decât ca o posibilitate într-adevăr de luat în seamă (p.43). Interesante într-un anume sens ni se par opiniile autorilor privitoare la confecționarea pieselor de metal de la Vajuga - Pesak, fie din bronz fie din fier. Este discutat de cei doi în special aspectul referitor la "dezvoltarea" metalurgiei fierului în detrimentul celei a bronzului. Se apreciază că o puternică dezvoltare a metalurgiei fierului are loc la sfârșitul sec. 9 și începutul sec. 8 a. Chr., ea observându-se și printr-o mai mare frecvență a pieselor făcute din acest metal în morminte. În cazul uneltelor și al armelor prevalează considerentele de natură utilitară: rezistență, duritate, prezența lor în morminte marcând statutul social proeminent al defuncților. Aceeași concluzie o trag autorii și din faptul că la Gomolava unul dintre acele cu cap în formă de opt, încolăcite, a fost făcut din fier (p.56). Pe lângă faptul că celelalte exemplare de la Gomolava sunt din bronz, semnalăm faptul că toate exemplarele de la Vajuga - Pesak sunt din bronz, iar în cazul mormintelor nr. 8, 12a, 17, 20 ele se asociază cu fibule cu piciorul în formă de clepsidră al căror corp este pseudo-torsadat, cu miezul din fier și învelișul exterior din bronz. Aceste piese sunt considerate ca reflectând o încă insuficientă dezvoltare a metalurgiei fierului (p.56). Asocierea mai sus evidențiată indică existența a încă unei contradicții în argumentațiile autorilor, din moment ce inventarele morminelor în care apar aceste ace fac parte dintre cele "bogate" ale acestei necropole ce ea însăși oglindește puternica dezvoltare a metalurgiei fierului. În mod evident în aceste cazuri statutul social al defunctului era reprezentat prin asocierea fibule - ac. Apariția unui ac făcut din fier la Gomolava este deocamdată un caz izolat căruia nu i se pot da conotații cronologice sau de regionalizare ca tip. În privința tipului de fibule ce se asociază cu acele de păr încolăcite, autorii le consideră, din aceeași perspectivă a metalurgiei fierului, ca reflectând o insuficientă dezvoltare a acesteia, contrazicându-se aproape imediat, în același paragraf, când admit circulația în paralel a acestor piese cu cele făcute doar din fier (p.56). Reflectarea dezvoltării metalurgiei fierului prin descoperirile de arme din acest metal în morminte este însă prea puțin susținută de descoperirile de la Vajuga - Pesak, după cum o remarcă și autorii. Ba mai mult chiar, ei oferă explicații diverse pentru a "scuza" această lipsă. O primă explicație este aceea cum că vârfurile de lance lipsesc din morminte datorită faptului că erau principală armă a respectivilor și de aceea prea valoroasă pentru a fi pusă în mormânt (p.44). Ne întrebăm: cum rămâne atunci cu reprezentarea prestigiului social al defunctului prin însoțirea sa cu piese de fier, de bună calitate - așa cum este cazul vârfurilor de lance după cum înșiși autorii recunosc, acțiune pe care aceștia o socotesc ca ținând de dezvoltarea metalurgiei fierului? Cea de-a doua explicație intră deja în domeniul (fantas-mega-) "teoriilor" "interdisciplinare", socotind că lipsa vârfurilor de lance este de înțeles prin "cantitatea limitată de arme necesare care să fie folosite în luptă sau la vânătoare" (p.57). Materialul ceramic este încadrat în trei stiluri pentru care autorii acceptă interpretarea lor în sensul existenței a cel puțin două faze din punct de vedere cronologic (p.33, 36, 58) însă afirmă că descoperirea de la Vajuga - Pesak aparține unui mic grup de indivizi grupați în două comunități legate prin relații de famile (p.44), precis localizate din punct de vedere cronologic: 775-725 a. Chr. (p.61). Dacă aparent autorii "știu" foarte exact limitele cronologice ale întregii necropole, contradicțiile apar în momentul când ei precizează intervalele cronologice pentru fiecare tip de piesă în parte. Acele încolăcite sunt datate pe baza așezărilor de la Feudvar și Kalakaca la sfârșitul secolului 9 a. Chr., aceeași cronologie indicând-o și mormintele de la Gomolava și Vukovar - Ljieva Bara. Dintre depozite cel de la Sarengrad este datat tot la sfârșiul secolului 9 a. Chr., în timp ce cele de la Rudovci și Sarbanovac merg până la sfârșitul secolului 8 și începutul secolului 7 a. Chr.. Această ultimă datare coincide cu cea propusă de autori pentru fibulele cu piciorul în formă de clepsidră și cu corpul supraturnat în bronz și ornamentat cu "coaste" (p.31). Datarea mai târzie a acelor se face pe baza prezenței acestora în unele depozite constituite din piese care acoperă o perioadă mai mare de timp, "ultima" piesă considerându-se ca dând data de închidere a depozitului și cronologia tuturor pieselor constituente. Datarea mai timpurie se face pe baza prezenței acelor în morminte, pentru care intervalul de constituire al inventarului este mult mai scurt (cel puțin în această epocă). Asistăm însă la situația în care cronologia "târzie" a acelor coincide cu cea generală a acestui tip de fibule în ciuda asocierii lor în morminte, context ce trimite la datarea timpurie a acelor. Ni se pare evidentă greșeala autorilor în acest caz și considerăm că trebuie acceptată apariția fibulelor cu piciorul în formă de clepsidră și corpul supraturnat în bronz și ornamentat cu "coaste" la sfârșitul secolului 9 și începutul secolului 8 a. Chr. Aceeași propunere se poate face și pentru cuțitele din fier pe baza asocierii ac - fibulă - cuțit din fier în mormântul nr.20, autorii apreciind apariția acestora în zona Porților de Fier abia în prima jumătate sau la mijlocul secolului 8 BC (p.32). Legată de aceeași discuție cronologică încă una din judecățile celor doi autori ne atrage atenția. În cadrul analogiilor dintre această necropolă și cea de la Balta Verde "La Podișcă" o importanță mai mare îi este dată mormântului 4 din tumulul 12, mai precis setului de piese de port și podoabă ce alcătuiește inventarul acestui mormânt. Acest set, ce se compune din colier pseudo-torsadat, două fibule-ochelari, două brățări plurispiralice din placă de bronz, saltaloni, tutuli și spirale din sârmă de bronz, este datat, conform și părerii autorilor în sec. 9 sau la începutul sec. 8 a. Chr., ținându-se seama de analogiile ce le prezintă cu necropola de la Vergina. Ce atrage atenția este modul în care, ca o ironie parcă, autorii "întineresc" această descoperire plecând exact de la vârsta defunctului: maturus-senilis. Plecând probabil de la faptul că aceasta este vârsta propusă pentru persoana din mormântul 8, care are un inventar asemănător cu cel al persoanei din mormântul 4 tumulul 12 de la Balta Verde "La Podișcă" autorii încadrează, din punct de vedere cronologic, acest mormânt în prima jumătate a sec. 8 a. Chr. "dacă ne asumăm faptul că femeia înmormântată în mormântul 12/4 a trăit până la vârsta maturus/senilis (un caz frecvent în cimitirul de la Vajuga - Pesak) și dacă ea deținea de câteva decenii aceste vechi bijuterii" (p.49). Dincolo de faptul că, la fel ca și în celelalte dăți când am mai semnalat acest lucru, autorii pleacă de la un fapt ce se construește pe o dublă condiționare după care în același paragraf alcătuiesc o întreagă cronologie a descoperirilor de la Balta Verde, ceea ce ne este mult mai dificil de acceptat este proiecția mentală în trecut a unui model contemporan. Acest lucru distorsionează imaginea reală a ceea ce s-ar putea să fi fost înmormântările de la Vajuga - Pesak, astfel încât ținând seama și de faptul că materialul disponibil este "parțial" față de tot ce a fost aceasta, preferăm să remarcăm acele lucruri care fără să o izoleze de contexul unei epoci, o individualizează, în special acelea ce au fost trecute cu vederea de autori. Una din problemele ridicate este acea a existenței unor tumuli. În actualul stadiu al publicării (ultim dacă este să ne luăm după încadrarea generică a acestei cărți în rândul monografiilor), documentația de săpătură în primul rând (profile, grundriss-uri) nu ne îndeamnă la încadrarea acestei descoperiri într-un model prestabilit. Unul din motivele ce ne determină această părere este și relația dintre resturile ostelogice - inventarul metalic - ceramica. Dacă despre relația dintre primele două am mai discutat vom remarca faptul că în ceea ce privește prezența ceramicii ca inventar al unui mormânt a fost stabilită în doar 11 cazuri ( 2, 5b, 9, 11, 13 - 18, 21). Ea face parte din stilul Basarabi. Celelale descoperiri ceramice nu pot fi considerate ca inventar al unui mormânt. Care a fost semnificația depunerii acestor vase este greu de spus. Un indiciu l-ar putea furniza situația sratigrafică a grupului ceramic nr.11 situat între mormintele nr.10 și 11. Lângă mormântul 10 se aflau șapte vase dispuse pe un rând, însă se pare că la adâncimi diferite: unele se aflau în nivelul de nisip (mai sus), altele în nivelul de pietriș și pietre (mai jos). Deși autorii consideră că toate aceste vase au fost depuse odată, în momentul inhumării corpului (p.40), diferența de nivel ar putea semnifica un ritual prelungit dincolo de acest moment, ceea ce ar constitui și o explicație pentru existența celorlalte grupuri de ceramică. O informație importantă care atrage atenția asupra pericolelor confundării sexului antropologic cu sexul arheologic este dată de mormântul nr. 54 de la Gomolava. Inventarul metalic al acestuia este consituit din ace duble încolăcite, o pereche de fibule-ochelari, falere și tutuli, ceea ce ar corespunde din punct de vedere arheologic unei persoane de sex feminin, în timp ce analiza antropologică indică o persoană de sex masculin. Această situație ar putea fi considerată ca aberantă sau mai clar spus: "analiza antropologică este greșită", în primul rând datorită singularității ei, cel puțin deocamdată, însă dacă o acceptăm ca validă suntem puși în fața unei situații ce arată puerilitatea unor scheme explicative care folosindu-se în mod unilateral numai de sexul arheologic ajung chiar și la considerații de demografie a populațiilor preistorice. Pentru acele încolăcite este presupusă de către autori o utilizare inițială ca ace, după care au fost deformate, încolăcite în jurul șuvițelor de păr, după cum ar sugera poziția lor în mormintele de inhumație de la Vajuga - Pesak (p.30-31). Un exemplu mai clar al acestei poziționări este mormântul 8 (fig.13) în care aceste piese apar grupate (legate) câte cinci de-o parte și de alta a gâtului, deasupra umerilor, aceeași situație părând probabilă în mormântul 17 (fig.21) ca și în mormântul 3 din tumulul 5 de la Moldova Veche (Gumă 1993, 222). În acest mormânt apar și spiralele din bronz denumite saltaleoni, la fel ca și în cinci cazuri din șapte la Vajuga - Pesak, piese folosite în mod evident la aranjarea părului, de fiecare dată situate mai sus decât acele încolăcite. La acest lucru s-ar putea răspunde și că este vorba de o complementariate a două tipuri de piese în vederea atingerii aceluiași obiectiv. Pe de altă parte diametrul mare al acestor ace în cazul încolăcirii pare a le face improprii unei asemenea utilizări. R. Vasic (1988, 1-13) a considerat aceste piese ca variantă (A) a tipului de brățări cu fir dublu, neexcluzând posibilitatea folosirii lor ca ace de păr. Cealată variantă (B) este caracterizată printr-o lungime mai mare a spirelor, cu capătul terminat într-un pseudo-opt și cu spiralele în fir dublu. Forma de "opt" a capului este evidențiată prin două strangulări realizate cu sârmă de bronz. Varianta B este răspândită în bazinul Dunării Mijlocii, în timp ce varianta A, cea întâlnită și la Vajuga - Pesak, este răspândită numai în bazinul Dunării Inferioare, de la Porțile de Fier până la Sofronievo (fig. 7). Este imediat de remarcat faptul că din punct de vedere al cartării lor cele două variante se exclud. Acest lucru este explicat de același autor prin răspândirea acestui tip de piesă dinspre Dunărea Mijlocie spre Dunărea Inferioară. Prima variantă ar corespunde finalului perioadei tranzitorii de la epoca bronzului la cea a fierului (Ha B), iar cea de-a doua perioadei timpurii a epocii fierului (Ha C) mai precis sec. 8 a. Chr. Evoluția tipologică a acestei piese se întregește printr-o variantă (C) cu un număr mic de spire și căpătul în formă de opturi realizate prin răsucirea spirelor. F. Stare (1960, 81-101) o datază mai devreme decâ celelalte două variante amintite, în Ha A, pe baza unui depozit (Bingula - Divos). Din punct de vedere al cartării varianta C este suprapusă de varianta B (fig.4). Din punct de vedere al tipologiei, asfel cum a fost descrisă de noi, varianta A pare mult mai legată de varianta C, decât ar fi varianta B. Adăugând la aceasta faptul mai înainte menționat, al excluderii teritoriale a variantelor A și B, credem că o etapizare cronologică C - B - A este puțin probabilă și este posibilă o sincronizare, cel puțin parțială, a acestora două din urmă. Date fiind contextele mai sensibile din punct de vedere cronologic ale pieselor din varianta B (mormântul 108 de la Dobova), încadrarea cronologică a variantei A trebuie făcută după cea a variantei B, respectiv în Ha B, probabil spre sfârșitul acestei perioade. Dincolo de discuția cronologiei acestei piese, cea privind funcționaliatea lor ni se pare importantă și din alt punct de vedere decât cel al simplei lor încadrări funcționale: ace de păr, brățări sau pandantive. În primul rând o atare clarificare este importantă în vederea precizării seturilor de inventare caracteristice din punct de vedere al sexului arheologic. Pe de altă parte comparația acestuia cu sexul antropologic poate fi furnizoare de interesante observații asupra ritualului funerar. Strict funcțional vorbind, dacă este acceptată ideea înrudirii tipologice a celor trei variante de piese, o ante-circulație a acestor piese ca ace de păr ne-încolăcite pare improbabilă, cel puțin datorită fapului că în cazul variantei B lungimea spirelor este cu mult mai mare decât ar fi necesitat-o din acest punct de vedere un ac de păr (pentru acele de păr duble vezi Vasic 1982). Pe de altă parte dacă accepăm această "schimbare" și o legăm de situația M.54 de la Gomolava am avea o "deturnare" a semnificației unei piese în cadrul unui ritual funerar, ea implicând același proces în cadrul sexului arheologic. Acest lucru ar putea însemna că toate mormintele în care există un atare inventar să fi suferit un același proces de transformare, lucru infirmat de analizele antropologice de la Vajuga - Pesak care au constatat în cele șase cazuri de morminte ce aveau ca inventar asemenea piese și în care s-au putut face analize antropologice, că în trei dintre acestea (M. 5b, 17, 19) mormintele aparțineau unor femei, în vreme ce în celelalte cazuri nu a putut fi precizat sexul indivizilor. În situația de la Gomolava problema este cum s-a făcut "reprezentarea" individului înmormântat: bărbatul este cel reprezentat prin inventarul "feminin", sau, mai probabil mormântul trebuie socotit ca "aparținând" unei femei "înlocuite" fizic de un bărbat. Concluzia noastră asupra acestei cărți este departe de a fi una negativă în ceea ce privește buna-credință a autorilor. Deficiențele semnalate de noi credem că nu țin atât de o persoană sau alta cât mai ales de un întreg sistem format în perioada în care numărul și calitatea informațiilor erau mult mai reduse, fundamentele și limbajul său (aproape un jargon am putea spune) regăsindu-se în această carte alături de tendințe "moderne" (ne referim la structura de bază a cărții cât și la unele raportări cronologice), această împăcare dintre capră și varză fiind principalul izvor de contradicții. Dincolo de acest fapt, al interpretărilor de tot felul, recomandăm această carte întrucât o considerăm un bun instrument de lucru, ale cărui informații de fond sunt neviciate și fără îndoială de o reală importanță în studierea practicilor funerare ale Hallstattului mijlociu. | |
| Bogdan TĂNĂSESCU | |
 Back to Top
| |
|
| |
| Bibliography |
|
Gumă - M.Gumă, Civilizația primei epoci a fierului în sud-vestul României, BibliothcaThracologica IV, 1993. Stare 1960 - F.Stare, Situla, 1, 1960, 81-101. Vasic 1982 - R.Vasic, PZ, 57, 2, 1982, 221-257. Vasic 1988 - R.Vasic, Starinar NS, 39, 1988, 1-13. |
|
|
