Ce s-ar mai putea spune acum față de al doilea plagiat dovedit al domnului Mircea Angelescu ? Ne găsim in fața unui personaj care plagiază cu toptanul, urmărind, așa cum bine s-a zis, poziții administrative avantajoase, foloase și prisoase… Neavând operă științifică proprie - cele câteva biete articole, dacă sunt și acelea originale, nu pot fi considerate ca atare - o înlocuiește cu aceste furturi, cu titluri pompoase ce sună bine din coadă, acumulând poziții după poziții, influență, în ultimă instanță autoritate asupra unei profesii de care, iată cum prin proprii eforturi o dovedește, este total străin. Personajul s-a situat prin faptele lui în afara arheologiei, unde este limpede că nu mai are ce căuta.

Dar numai prin îndepărtarea lui nu se rezolvă deficiențele unui sistem care l-a produs. Și când spun sistem mă gândesc în primul rând la acea structură funcționărească ce pare specifică Ministerului Culturii. Faptul este probat prin intervențiile celor două directoare adjuncte, a unui director plin si chiar a unui secretar de stat, care cu toți au întors spatele adevărului mai mult decât săritor în ochi, încercând să-l apere pe plagiator, fie prin declarații cu totul ridicole, fie prin bășcălie de obor, fie prin invocarea unei prezumții de nevinovăție în flagrantă contradicție cu faptele imparabil probate, adica fiecare după cum a putut. Într-o asemenea situație ne putem aștepta în orice moment la comportamente similare cu ale lui M. Angelescu, la alte ciocoisme funcționărești care vor aduce noi pagube profesiei și, nu în ultimul rând, la eforturile "sistemului" de a-l scoate la mal pe Angelescu, salvându-se astfel pe sine. De altfel așa zisul "bine" făcut arheologiei de către plagiatorul Angelescu s-a concretizat prin crearea a tot felul de încropeli funcționărești bătute-n cuie ce prin natura lor contravin arheologiei ca știință eminamente experimentală ce își creează singură propriile instrumente de lucru. Dinozaurii birocratici de genul Direcțiilor generale, și puișorii lor cum sunt compartimentele, birourile, serviciile, cu 1-2 funcționărei lipsiți de orice fel de experiență profesionala reală au intrat imediat în conflict cu centrele arheologice reale din țară unde cercetarea științifică onestă încerca să-și găsească cu greu rosturile ei proprii. Un exemplu îl constituie Registrul Arheologilor prin care s-a creat și susținut un sistem de "promovare" pe cât de rigid pe atâta de stupid și care a deschis cale liberă imposturii. Aceiași impostură care a proliferat și plagiatul.

Singura instituție care putea opri valul de impostură îl constituie Comisia Națională de Arheologie. Cu ani în urmă, Comisia Arheologică, un adevărat for științific, deținea o poziție autoritară în cel mai bun sens al cuvântului, poziție de care impostorii treceau cu greu. Dar "prefacerile" - în cea mai mare parte "combinații" ale aceluiași M. Angelescu - prin care această comisie a devenit astăzi un soi de remorcă cu totul lipsită de însemnătate a Ministerului Culturii au dus astăzi la o stare ce nu mai poate fi tolerată. Un prin semn de schimbare ar trebui să fie o atitudine lipsită de echivoc tocmai față de plagiatul comis de al său iute de mână secretar, Comisia Națională de Arheologie dând astfel prima proba dintr-un lung șir de autoexaminări la care este, trebuie să o recunoaștem, obligată dacă dorește cu adevărat să-și recapete independența și autoritatea mai ales științifică pe care le merită, demnitatea pe care cu toți i-o dorim și pe care Angelescu i-a șterpelit-o. Aceleiași Comisii Naționale de Arheologice îi mai revine și datoria de sancționa pe favorizatorii plagiatorului, oricare ar fi ei și oriunde s-ar ascunde. Dar nu numai atât. Ordinul ministerial prin care plagiatul lui Angelescu a fost "botezat" - însușit oficial în fapt - trebuie de urgență anulat. Pe cale de consecință Comisia Națională de Arheologie va trebui să deschidă o dezbatere largă printre arheologii autentici, mai ales cei tineri, ale căror opinii trebuie să constituie solul fertil al stabilirii unor standarde profesionale reale.

Dar aceasta ar fi doar un început de drum, căci arheologia României aflată pe pragul integrarii în Uniunea Europeană are încă în față o cale lungă.

Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro